Puterea unei echipe, este, teoretic, suma puterilor membrilor sai, dar uneori lucrurile stau diferit. Uneori o echipa este mai puternica decat suma fortelor membrilor sai. Si in unele cazuri, se intampla chiar si mai mult decat atat. Echipa pe ansamblu si membrii ei separat, ies cu totul transformati din incercarea la care ii pune muntele. Muntele poate sa transforme o gasca intr-o echipa.
Care e diferenta dintre o gasca si o echipa? Este destul de simplu. O gasca este un grup de prieteni care a plecat de acasa sa se distreze si echipa este un grup care a plecat de acasa sa realizeze ceva. Ceva important pentru cei care fac parte din ea. E adevarat, ai vrea sa fii intr-o echipa cu prietenii tai, cu cei din gasca. De multe ori nu se intampla asa. Uneori se intampla sa fii cu gasca si sa nu ajungi unde vrei. In cazurile astea, unii vor da vina pe altii pentru insuccesul general si se vor gandi ca e foarte frumos cu prietenii la o bere, dar nu atunci cand trebuie pus umarul.
Uneori esti intr-o echipa cu oameni nu foarte apropiati si trebuie sa te adaptezi. Unii se vor plange ca, desi toata lumea e pusa pe treaba, lipseste atmosfera de gasca. Fara un motiv suficient de serios, oricat de greu ar incerca colegii sa aiba spirit de echipa sau li s-ar cere asta, fara o motivatie suficienta, treaba nu o sa mearga.
Exista insa un liant care face ca toate aceste neajunsuri sa dispara – dificultatea muntelui. Daca ti-ai ales un munte suficient de greu, toata lumea va trebui sa munceasca suficient de mult ca sa il urce, incat orgoliile personale nu vor afecta bunul mers al ascensiunii, ci dimpotriva, vor ajuta sa impinga ansamblul inainte, catre rezultatul dorit. Cu cat muntele e mai dificil, odata ce acest lucru a fost asumat, si provocarea este mai mare. Si daca provocarea este mai mare, oamenii vor fi mai motivati sa atinga varful muntelui.
Cand ne pregateam sa plecam in Pakistan ca sa urcam versantul Rupal al varfului Nanga Parbat, fiecare dintre cei cinci membri ai echipei a auzit de la oameni bine-intentionati, de altfel, ca nu este o idee buna sa pornim la un proiect asa de ambitios in conditiile in care nu am mai facut ascensiuni in aceasta formula. Este adevarat ca inainte sa decolam spre Pakistan ne-am vazut cu totii doar de doua ori, si desi am mai iesit pe munte unii cu altii din cand in cand, niciodat nu am facut-o in formula completa. Daca doi dintre membrii echipei aveam un istoric de ascensiuni efectate impreuna, despre restul nu se putea spune acelasi lucru. Cu toate acestea, de cand am pus piciorul la poalele lui Nanga Parbat, toti am inteles ca ajutand echipa ne ajutam pe noi. Si fiecare dintre noi intrase in acest proiect nu ca sa vada daca putem urca versantul Rupal, ci ca sa il urcam. In acelasi timp, am acceptat fata de noi si fata de restul ca si daca doar un singur om reuseste sa urce pe varf, expeditia noastra va fi un succes si ca succesul va fi al intregi echipe. Patru dintre noi am reusit sa stam pe varful Nanga Parbat pe 19 iulie 2013. Visul nostru a fost cel care ne-a tras inainte spre varf. Si am inteles ca un vis te poate trage inainte mai tare decat te-ar putea impinge oricine de la spate.