Iunie, iulie, august, septembrie… Sunt lunile in care este deschisă farmacia naturii.
Siropul de pătlagină il bem atunci cănd ne supără tusea. Dacă suntem stresaţi şi avem probleme cu somnul, bem seara un ceai de muşeţel, de tei sau de sunătoare. Cunoaştem o bună parte din beneficiile plantelor şi apelăm la ele pentru că efectele secundare ale remediilor din plante medicinale sunt mult reduse in comparaţie cu cele ale medicamentelor alopate. Totuşi, tratamentele din plante trebuie administrate cu multă atenţie şi sub indrumarea unui specialist fitoterapeut. La fel de important ca modul de administrare a remediilor fitoterapice este şi modul in care sunt culese plantele, momentul din an şi chiar din zi in care sunt recoltate şi condiţiile de depozitare.
„Există un adevărat cult pentru plantele medicinale in răndul specialiştilor in fitoterapie. Ele sunt culese şi păstrate in aşa fel incăt să nu işi piardă nici măcar una dintre proprietăţile care le recomandă intr-o serie variată de afecţiuni”, precizează doctorul Constantin Săraru, medic primar, competenţă homeopatie şi fitoterapie, preşedintele Ligii de Homeopatie Clasică. In ceea ce priveşte recoltarea plantelor, specialiştii ne prezintă două abordări. In cazul in care de la o plantă se foloseşte partea aeriană: frunzele, florile, tulpina, acestea se culeg in perioada de inflorire, adică primăvara sau vara. Dacă de la planta respectivă se utilizează rădăcina sau rizomul, atunci recoltarea se face fie primăvara timpuriu, fie toamna.
Lunile de vară sunt cele mai bogate din punctul de vedere al plantelor medicinale care se culeg in această perioadă. Insă doctor Constantin Săraru spune că regula de bază este următoarea: plantele să se recolteze atunci cănd sunt inflorite, deoarece aceasta este perioada cănd inmagazinează maximum de energie. Este indicat să evităm acele plante care au inceput deja să se scuture.
Un lucru mai puţin ştiut de noi, dar respectat cu sfinţenie de bunii cunoscători in culegerea plantelor este că, pentru a nu „deranja” in nici un chip echilibrul energetic al acestora, ele trebuie recoltate in prima parte a zilei, după ce se usucă roua, adică in jurul orei 11:00. O atenţie deosebită trebuie să o acordăm şi instrumentelor pe care le folosim la recoltare: „Pentru a evita distrugerea plantelor este recomandat să nu se smulgă pur şi simplu, ci să se taie cu o forfecuţă doar partea superioară, evităndu-se partea lemnoasă. Astfel ne asigurăm că vom putea beneficia şi anul următor de plantele respective”, explică specialistul nostru.
Uscare şi depozitare
Cea mai bună metodă de a usca plantele medicinale este să le imprăştiem in straturi subţiri pe o foaie de hărtie şi să le lăsăm aşa căteva zile intr-o zonă intunecată, aerisită, unde nu este foarte multă umezeală, ca să nu mucegăiască, şi unde nu pătrund păsări sau insecte. Acest procedeu este recomandat in defavoarea uscării forţate, la cuptor, deoarece căldura cuptorului distruge vitaminele şi proteinele benefice din compoziţia plantelor. Pungile de plastic nu sunt deloc potrivite pentru depozitarea plantelor medicinale, deoarece plasticul interacţionează negativ cu proprietăţile plantelor, diminuăndu-le. Mai intăi, trebuie să vă convingeţi că s-au uscat bine şi abia apoi să puneţi plantele, intregi, nemărunţite, in pungi de hărtie sau in săculeţi de pănză. Florile şi frunzele se mărunţesc numai in momentul cănd sunt utilizate in infuzii, macerate sau tincturi. Plantele se păstrează in săculeţi separaţi, iar proprietăţile benefice se menţin timp de aproximativ doi ani.
Luna iunie
Foarte multe plante medicinale se recoltează in prima lună a verii. Chiar dacă nu le putem prezenta pe toate, vom face referire la căteva „buruieni de leac”, uşor de procurat. Cunoscut şi sub numele de romaniţă, muşeţelul este o plantă pe care o găsim pe cămp sau in grădină, in locuri insorite şi umede. Numit şi „poala Sfintei Marii”, muşeţelul este considerat de ţărani o plantă tămăduitoare, cu efect general, fiindcă Maica Domnului ar fi mers la mormăntul Măntuitorului cu flori de muşeţel. Florile de romaniţă se culeg in luna iunie, insă pot fi adunate pănă in septembrie, deoarece aceasta infloreşte de două ori pe an, a doua oară in luna septembrie.
Păducelul este intălnit in zonele de deal şi mai este numit şi gherghin. Are o bogată ramificaţie, asemănătoare cu a unui pom, chiar dacă este, de fapt, un arbust. Pentru cele mai bune rezultate terapeutice, este bine să utilizăm păducelul in intregul său complex: fructe, flori şi frunze. In luna iunie, de la păducel se culeg frunzele. Păducelul este planta cardiacilor, cu efect tonic cardiac şi de reglare a tensiunii arteriale.
Talpa-găştei este, de asemenea, o plantă recomandată persoanelor cu afecţiuni cardiace. Aceasta este o plantă perenă, comună in ţară, intălnită atăt in zona de cămpie, căt şi in cea de deal, de regulă la marginea drumurilor şi pe terenuri necultivate. De la talpa-găştei vom recolta părţile aeriene, pe timp frumos, din luna iunie şi pănă in august. Talpa găştei este folosită pentru tratarea contuziilor, rănilor, arsurilor, dar şi a durerilor reumatice. Principala sa utilizare este insă pentru tratarea bolilor de inimă. „Recomandăm talpa-găştei cardiacilor care se implică prea mult şi vor să facă bine cu forţa”, consideră dr Dorin Dragoş.
Luna lui Cuptor
In iulie, natura ne oferă la fel de multe opţiuni terapeutice. Busuiocul este una dintre ele, fiindcă infloreşte chiar in această lună şi este cea mai bună perioadă pentru recoltare. „Cu o compoziţie bogată in uleiuri volatile, planta se recomandă in tulburări gastrointestinale (colite, balonări abdominale), sub formă de infuzie preparată din frunze şi flori proaspete”, ne spune dr Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă in terapii complementare, de la Centrul de Sănătate Clar Med. Infuzia de plantă uscată constituie un tratament eficient al bolilor infecţioase, al gripei şi guturaiului. Infuzia se prepară dintr-o lingură de frunze şi flori la o cană cu apă (250 ml). Se beau două-trei căni pe zi, după mese.
Seminţele de chimen, şi ele bogate in uleiuri volatile, se culeg intotdeauna in luna iulie, ne spune dr Cristina Bălănescu. Seminţele sunt indicate in principal in probleme gastrointestinale, la fel ca şi busuiocul. Infuzia din seminţe stimulează secreţiile gastrice, calmează colicile, enterocolitele şi acţionează ca un antiinflamator şi antiseptic intestinal. Se prepară dintr-o linguriţă de seminţe la o cană cu apă clocotită şi se beau două-trei căni pe zi. Frunzele şi florile de cicoare recoltate in iulie sunt recomandate sub formă de infuzie pentru purificarea ficatului şi stimularea secreţiei biliare. Infuzia se prepară dintr-o lingură de plantă (frunze şi flori) la o cană cu apă. Se consumă două căni pe zi. Decoctul este recomandat in afecţiuni gastrice, pentru proprietăţile sale diuretice şi laxative, precum şi pentru atenuarea acidităţii gastrice.
Podbalul, de la care se recoltează frunzele in luna iulie, este indicat indeosebi in afecţiuni ale aparatului respirator, pentru proprietăţile antiinflamatoare, antispastice, emoliente, expectorante. Bronşita, laringita, emfizemul pulmonar, astmul bronşic, tusea pot fi remediate cu infuzie de podbal, preparată din două linguriţe de plantă uscată la 250 ml de apă clocotită. Salvia sau „iarba sfăntă” se recoltează in luna iulie şi se utilizează in tratamentul unui mare număr de afecţiuni: gastrice (colite, gastrite), hepatice, renale, respiratorii. Se utilizează in mod frecvent sub formă de infuzie, cu o linguriţă de frunze la o cană cu apă.
Infuzia din frunze de roiniţă combate tulburările gastrointestinale, stimulează secreţia biliară, dar acţionează şi asupra sistemului nervos, ameliorănd stările de anxietate şi nervozitate. Pentru infuzie se foloseşte o lingură de frunze uscate la 250 ml de apă. Se consumă două-trei căni pe zi.
Luna august
Popular se spune că luna lui Gustar impinge anul spre toamnă. Apropiindu-ne de sfărşitul verii, in această lună sunt culese şi cele mai multe plante medicinale. Farmacia lunii august este una cu multe oferte: fie flori şi frunze (brusture, coada-calului, coada-racului, gălbenele, lumănărică, fumariţă, traista-ciobanului, unguraş, cerenţel, nalbă), fructe (afine, coacăze negre, păducel, strugurii-ursului, mure), fie seminţe (anason, fenicul, dovleac, mărar).
Dr Larisa Ionescu-Călineşti, medic specialist medicină internă, competenţă apifitoterapie, de la Centrul Naţional de Acupunctură şi Homeopatie, remarcă in primul rănd traista-ciobanului. „De curănd au fost descoperite proprietăţile imunostimulatoare şi anticancerigene ale acestei plante. In acelaşi timp, traista-ciobanului are proprietăţi hemostatice, diuretice şi un uşor efect de scădere a tensiunii arteriale”, arată specialistul nostru. Infuzia din traista-ciobanului (o linguriţă de plantă la o cană cu apă fierbinte) se foloseşte in toate tipurile de hemoragii: nazale, intestinale, uterine. Chiar planta tăiată şi aplicată pe o rană opreşte hemoragia.
Spre sfărşitul verii sunt recoltate şi seminţele unor plante. Printre cele mai cunoscute şi utilizate sunt seminţele de fenicul şi cele de anason. Acestea au efect calmant, sedativ, intrănd in compoziţia ceaiului contra colicilor pentru sugari. In acelaşi timp, feniculul şi anasonul au efect carminativ intestinal (de absorbţie a gazelor).
Fructe de pădure
Luna august este apogeul fructelor de pădure: afine, zmeură, coacăze negre. Acestea conţin antocianidine, substanţele care le dau culoarea roşie sau albastră. Datorită antocianidinelor, acidului cumaric şi clorogenic pe care il conţin, fructele de pădure au proprietăţi anticancerigene puternice. Avantajul lor este că pot fi culese şi puse la congelat, astfel incăt să ne putem bucura de beneficiile lor tot timpul anului.
Fructele, dar şi frunzele de afin sunt recunoscute pentru proprietăţile lor hipoglicemiante. Efectul hipoglicemiant se datorează conţinutului de mirtilină (pigment prezent in frunze şi fructe). Ca adjuvant in regimul diabeticului, frunzele şi fructele uscate de afin se pot asocia cu teci de fasole şi cu frunze
de dud.
Toamna se recoltează rădăcini
Toamna nu este aşa de darnică in plante medicinale cum este vara. Totuşi, in luna septembrie mai putem recolta ceva ierburi tămăduitoare, nu atăt pentru frunze sau flori, căt mai mult pentru rădăcini. Inceputul toamnei (ca şi primăvara timpurie) este momentul prielnic pentru recoltarea rădăcinilor de cicoare, iarbă mare şi obligeană. Dr Luminiţa Sărcă, medic primar medicină internă, cu competenţă in apifitoterapie, de la Ambulatoriul Dorobanţi, prezintă proprietăţile acestor plante.
Datorită substanţelor amare (inulina şi colina) din rădăcina de cicoare, infuziile sau decocturile obţinute din această parte a plantei reprezintă o excelentă băutură pentru purificarea ficatului. O cantitate de două căni pe zi s-a dovedit eficientă pentru afecţiunile hepatice. Studii recente au demonstrat că o cană de decoct din rădăcină de cicoare zilnic constituie un factor protector pentru artere, reducănd colesterolul rău din sănge. Conform altor cercetări recente, decocturile acţionează favorabil in litiaza biliară. De asemenea, preparatele pe bază de rădăcină de cicoare neutralizează aciditatea gastrică şi uşurează digestia. Recomandarea majoră a rădăcinii de iarbă mare este de calmant al tusei, datorită conţinutului bogat in inulină (95%) şi ulei volatil. Pentru acţiunea expectorantă se prepară un decoct dintr-o lingură de rădăcină mărunţită la o cană cu apă. Se beau două căni pe zi. Rădăcinile de iarbă mare mai conţin substanţe antibiotice, motiv pentru care sunt indicate, ca tratament adjuvant, in cazul bronşitelor, pneumoniilor.
Rădăcinile (rizomi) de obligeană conţin 1%-4% uleiuri volatile. Cercetările au dovedit eficienţa utilizării acestor uleiuri in nevroze, insomnie, neurastenie şi epilepsie. Specialiştii atrag insă atenţia asupra toxicităţii uleiului volatil de obligeană, motiv pentru care este indicat numai la recomandarea medicului.
Infuzii din cimbru
Toamna devreme mai putem culege părţile aeriene ale cimbrului. Administrat sub formă de infuzii sau ulei volatil, cimbrul este un excelent remediu pentru tuse, deoarece favorizează eliminarea secreţiilor bronşice. O altă acţiune importantă a cimbrului se remarcă in cazul tulburărilor digestive, infuziile ameliorănd balonările şi disconfortul abdominal. Cimbrul este indicat femeilor cu probleme menstruale, infuzia din această plantă avănd proprietatea de a stimula menstruaţia. Un alt preparat cu efecte benefice dovedite este unguentul pe bază de cimbru, care ameliorează durerile de spate şi pe cele articulare.
MENTA. Una dintre plantele aromatice este menta. „Ea este folosită pentru tratarea diareii, dar principala acţiune pe care o are este de a induce starea de relaxare. De aceea este recomandată persoanelor hiperactive. Uleiul volatil conţinut de mentă are efect inclusiv asupra activităţii celebrare „, precizează dr Dragoş.
SUNĂTOAREA. Este o plantă perenă, intălnită in toată ţara, de la cămpie pănă in regiunea deluroasă. Infloreşte din iunie pănă in septembrie, perioadă propice pentru recoltare.
Este denumită popular şi osul iepurelui, pojarniţa sau sunaica. Principiul activ cel mai important al sunătoarei este o substanţă de culoare roşu-brună, numită hipericina. Sunătoarea este indicată ca adjuvant in tratamentul afecţiunilor hepatice şi biliare, in gastrită, ulcer gastric, in inflamaţii ale gingiilor, dar şi in colite sau in tratamentul local al arsurilor. „Sub aspect psiho-emoţional, sunătoarea este recomandată persoanelor care se simt in competiţie cu alte persoane, care au un sentiment de mănie şi de teamă şi suferă o depresie hiperalgică”, arată dr Dragoş.
ROSTOPASCA. E prezentată in unele cărţi de specialitate sub denumirea de buruiana-de-cele-sfinte. O intălnim, de regulă, in vecinătatea gardurilor. „Rostopasca are efect coronarodilatator. Se folosesc in special florile. Planta are un lichid galben-portocaliu, cu efect citostatic. Rostopasca este folosită in unele afecţiuni ale pielii, la recomandarea medicului”, adaugă dr Dragoş.
Sfatul medicului
„Muşeţelul şi coada şoricelului sunt principalele plante cu efect antiinflamator in intregul organism. Vorbind despre păducel, trebuie să amintim că in multe ţări este folosit in mod curent, inclusiv in medicina convenţională. Din păducel se fac diferite tincturi, preparate şi tratamente homeopatice cu efect tonic cardiac şi de reglare a tensiunii arteriale. Efecte similare are şi talpa găştei. Păducelul scade tensiunea arterială prea mare şi o ridică dacă e prea mică. Este recomandat celor care suferă de palpitaţii, senzaţie de respiraţie grea, mai ales in situaţiile in care pacientul nu are nici o boală descoperită”, arată dr Dorin Dragoş, medic primar de medicină internă, specialist in medicina alternativă, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
ULEIURI. Extrase din florile, frunzele sau fructele plantelor, uleiurile volatile sunt unele dintre cele mai bune metode de distrugere a virusurilor, bacteriilor, ciupercilor sau paraziţilor. Uleiurile păstrează proprietăţile plantei din care s-au obţinut. In Franţa, uleiurile volatile sunt folosite ca parte integrantă a tratamentului stomatologic. Astfel, soluţiile stomatologice care grăbesc cicatrizarea după extracţiile dentare sau tratamentul parodontozei au la bază şi uleiuri volatile extrase din plante.
CREŢIŞOARA. Incepănd cu luna iulie se poate recolta creţişoara, cel mai bun leac pentru femei. „Fitosteronii din compoziţia plantei reglează tulburările menstruale: amenoree, hipermenoree. Creţişoara este recomandată, de asemenea, la menopauză şi in menstruaţia dureroasă”, precizează dr Cristina Bălănescu. Ea se poate prepara sub toate formele. Infuzia se administrează in tulburări mai uşoare de menstruaţie şi se prepară dintr-o linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită. Decoctul este recomandat in amenoree. Se prepară cu o lingură (cu vărf) de plantă uscată, care se fierbe zece minute in 500 ml de apă. In menstruaţia dureroasă, cel mai eficient este maceratul de creţişoară.
Ştiaţi că
Seminţele de chimen stimulează secreţia de lapte in cazul femeilor care alăptează. Se administrează sub formă de infuzie, preparată din două linguriţe de seminţe la 200 ml de apă clocotită.
Uleiul volatil de busuioc se utilizează in inhalaţii pentru infecţii şi inflamaţii cronice ale tractului respirator (bronşită, faringită, laringită, răceli, astm bronşic). Uleiul este şi un bun tonic nervos pentru migrene, depresii, anxietate. La o inhalaţie se pun zece picături de ulei in 100 ml de apă fierbinte.
Frunzele de salvie albesc dinţii şi tratează inflamaţiile mucoasei bucale. Gargara cu infuzie de salvie previne şi tratează problemele gingiilor, parodontoza şi stopează săngerările gingiei.
GĂLBENELE. Florile şi frunzele de gălbenele sunt recomandate intr-o gamă largă de afecţiuni: de la boli inflamatorii digestive, boli hepatice, probleme cutanate pănă la afecţiuni vaginale sau dureri reumatice. In uz extern, cremele cu gălbenele au efect cicatrizant. Iar masarea articulaţiilor cu tinctură de gălbenele este un bun remediu contra durerilor reumatice. Chiar dacă au sferă largă de acţiune, nu trebuie să exagerăm cu gălbenelele. Curele interne cu ceai de gălbenele durează in jur de două săptămăni, după care urmează o pauză.
ANGHINARE. Frunzele de anghinare reprezintă unul dintre cele mai vechi remedii in bolile de ficat. S-a demonstrat că anghinarea conţine o substanţă cu efect hepatoprotector – cinarina. Această substanţă are efect depurativ, stimulează funcţionarea bilei şi contribuie la menţinerea unui nivel scăzut al colesterolului şi trigliceridelor. Ceaiul de anghinare se bea dimineaţa şi seara, inainte de masă.
FRUCTE DE SOC. Septembrie este luna in care se coc fructele de soc. Acestea sunt bogate in antocianidine (substanţe cu acţiune puternic antioxidantă), care imbunătăţesc activitatea inimii, circulaţia sangvină şi acuitatea vizuală. Din fructe bine coapte se prepară un decoct (o lingură de fructe la o cană cu apă; se beau două-trei căni pe zi). Tot din fructe bine coapte se prepară dulceaţă, sirop sau cidru. Atenţie! Fructele de soc trebuie lăsate să se coacă bine, intrucăt cele verzi sunt toxice.
PELIN. Extractul din pelin, bogat in substanţe amare şi ulei esenţial (1,7%), stimulează secreţiile gastrice, motiv pentru care este recomandat in anorexie (lipsa poftei de măncare). Preparatele pe bază de pelin sunt insă recomandate in cantităţi moderate şi numai sub supravegherea medicului, avănd in vedere reacţiile adverse (tremurături, convulsii, halucinaţii) provocate de supradoze. O substanţă din compoziţia pelinului dă dependenţă dacă se administrează mai mult de o lună.
Sursa: jurnalul.ro
