Categorie: Siguranta in conditii extreme

Poate cea mai delicata problema iarna pe munte, cand vine vorba sa iti pazesti extremitatile, este cum sa iti pastrezi picioarele calde, sau cel putin sa le feresti de degeraturi. In primul rand un aspect esential este cum sa le pastrezi uscate. De aici pleaca totul. Daca ai picioarele ude, din afara sau, un pic mai subtil si ignorat caz, din interior, e o chestiune de timp pana cand o sa incepi sa cedezi caldura ca sa usuci sosetele si bocancii. Pe unde? Evident, prin talpa si degetele de la picioare.
Asa cum in armata norvegiana soldatii care sufera de degeraturi sunt sanctionati pentru neglijenta, si la munte, in conditii de ger, este responsabilitatea fiecaruia sa aiba grija de picioare. Presupunem ca bocancii sunt impermeabili. Dar ce se intampla in interiorul lor este important in prezenta discutie. Sa incepem cu inceputul. Ar trebui sa folosesti un picior uscat pe care sa pui un liner – o soseta foarte subtire care sa fie in contact direct cu pielea si care sa preia transpiratia. Un exemplu de care sunt foarte incantat sunt Mund Elbrus. Peste aceasta soseta apare ciorapul serios si calduros care ofera confort termic si izolatie. In zilele geroase, pentru mine, nimic nu se compara cu modelul K2 de la Mund. Marimea sosetelor trebuie aleasa in asa fel incat ele sa nu joace pe picior si sa nu formeze cute, care, presate in bocanc sa submineze circulatia – reteta sigura pentru degeraturi. Aceasta combinatie de izolatie termica a piciorului ar trebui sa fie suficienta pentru a trece cu bine o zi in miscare pe munte. Ce se intampla dupa o zi de actiune in frig, in conditiile in care urmeaza si a doua zi? Seara este imperios necesar sa usuci sosetele, de obicei cele subtirele au preluat transpiratia si ele trebuie uscate primele. Daca este disponibila o sursa de caldura e minunat, daca nu, caldura corpului in sacul de dormit rezolva problema. Acelasi lucru este valabil si pentru sosetele groase din exterior. Peste noapte trebuie sa apara inca o pereche de sosete uscate calduroase care sa ofere confort termic in timpul somnului. A doua zi, in principiu ar trebui sa ai toate trei perechile de sosete uscate si poti relua procesul.
Cu doua taisuri este folosirea asa-ziselor sosete vapor-barrier, care sunt in esenta niste sosete extrem de subtiri din plastic care se poarta peste liner. Transpiratia este garantata, dar garantat este faptul ca ramane acolo si nu uda soseta groasa si bocancul. Ramane de uscat doar soseta subtire, ceea ce este mai usor. Dezavantajul la turele de mai multe zile este ca incepi sa ai picioarele ca si cum tocmai ai fi iesit dintr-un bazin in care ai stat jumatate de zi.
Atunci cand frigul nu este asa aspru, putem elimina linerul, problema fiind ca transpiratia, daca se pune problema ei, ajunge in singura soseta din picior si poate razbate mai departe spre bocanc, un articol mult mai greu de uscat. In ture de o zi si in conditii de temperature diferite merita experimentate ambele variante.
O capcana este sa iti pui prea multe randuri de sosete una peste alta sperand sa iti fie mai cald, dar acest lucru sa restranga locul din bocanc pana la inhibarea circulatiei, ceea ce duce la racirea picioarelor si degeraturi.
Sa iti misti in permanenta degetele de la picioare cand le simti reci creste sansele sa le pastrezi pe toate. Pe scurt, asa cum bine au zis englezii : „Move it or lose it!”

Daca te cateri si incerci sa gasesti o pereche perfecta de manusi, ajungi mai devreme sau mai tarziu sa ai probleme de alegere. Iti doresti probabil o manusa care sa fie si aderenta si impermeabila si rezistenta. Probabil ca in general vei gasi doar doua dintre aceste trei calitati la o manusa, dar niciodata pe toate trei. Cu toate acestea, oamenii se descurca facand un compromis, in functie de traseul pe care doresc sa il faca.
Pentru activitati in conditii in care frigul nu reprezinta o problema, ci doar protectia mainilor, cum ar fi via feratta, cataratul artificial, rapelul, manusile din piele sau inlocuitor, cu degetele libere, sunt optiunea cea mai buna – mana este protejata si doar buricele degetelor sunt expuse, dar acest lucru asigura dexteritatea necesara. In cazul manusilor dedicate exclusive rapelului, degetele sunt protejate integral – cum ar fi la Petzl Cordex.
Cand temeraturile scad, lucrurile se complica un pic. Daca trebuie sa ne cataram la un nivel tehnic ridicat, manusile care au degetele libere, dar sunt prevazute cu un capac pentru degete sunt o optiune buna. Atunci cand ne cataram cu mana goala pe stanca, capacul sta desfacut, cand folosim pioletul sau vrem sa incalzim mana, tragem capacul peste degete. E o operatiune laborioasa la care uneori se folosesc si dintii, si care poate oferi satisfactii putin masochiste, dar cand trebuie, trebuie. Lana ramane in continuare unul dintre cele mai apreciate materiale pentru acest tip de manusi, dar o dublura de fleece pe interior le poate mari rezistenta si usurinta cu care se pun si se dau jos. Evident, nu e o placere sa stai cu degetele lipite de stanca la temperaturi negative, asa ca e bine sa ai si manusi groase cu un singur deget in care sa iti incalzesti mainile atunci cand conditiile o permit. Mai multe despre acest subiect un pic mai tarziu.
Pentru terenul alpin se aplica teoria straturilor. Atunci cand inca nu este foarte frig si suntem in conditii uscate, putem folosi o manusa cu degete din material rezistent la vant si care respira, mulata pe mana, dintr-un material care nu va fi impermeabil. Daca temperatura scade si/sau incepem sa stam cu mainile lipite de gheata sau sa scormonim prin zapada cu pioletii, atunci peste aceasta manusa, putem imbraca o alta, tot cu degete, mai voluminoasa, cu o membrana impermeabila si care are o izolatie termica. Evident, doua manusi una peste alta scad dexteritatea, asa ca trebuie alese cu mare grija. Sau putem pur si simplu sa le schimbam pe cele subtirele cu celelalte. Daca sunt umede, cel mai bine este sa le bagam intr-un buzunar de la piept – caldura corpului le va usca in timp, sau cel putin le va impiedica sa inghete. Stiu, probabil ca va ganditi ca este din nou o nota masochista… poate din cauza ca vorbim in continuare despre acelasi sport…
Atunci cand altitudinea creste, temperatura scade sau startul este unul foarte matinal, lucru de obicei asociat cu una dintre primele doua conditii anterioare, intra in scena manusile calduroase, cu izolatie sintetica sau de puf, cu un singur deget, asa-zisele supramanusi. Ele pot fi purtate peste manusile subtirele si mulate pe mana despre care vorbeam mai devreme sau peste mana goala. Smecheria este ca degetele se incalzesc unul de la altul cand sunt acoperite toate de manusa groasa si caldura nu se mai pierde in exterior, evident, in detrimentul dexteritatii. Personal prefer sinteticul ca si izolatie, fata de puf la supramanusi, din motive de rezistenta. Pe langa asta, puful ud nu mai e bun de nimic. Sinteticul isi mai face treaba o vreme indelungata dupa ce s-a udat.
O alta categorie de manusi sunt manusile de matase, extrem de subtiri, adauga un plus termic si pot fi purtate sub oricare dintre manusile mentionate anterior, oferind dexteritate sporita si garantand ca nu vom fi cu mana goala in ger, indiferent cat de migaloasa este sarcina de executat .
Alegerea de combinatii este a fiecaruia, in functie de activitatea pe care o desfasoara, ideea de baza este sa poti numara pe degete pana la zece si dupa o incursiune la -40de grade.

Teofil Vlad

Asa cum umbla si vorba in popor, multe probleme incep de la cap. Asa este si la munte cand este frig. Sau cald. Si cum de obicei este ori prea frig, ori prea cald, avem cateva probleme legate de cum sa ne protejam capul de elementele naturii. Desi controversata in ultima vreme, s-a facut constatarea ca prin zona capului se pierde cea mai multa caldura.

Cu totii stim ca iarna ne punem o caciula in cap – lana si materialele sintetice gen polartec sau windstopper sunt cele mai potrivite pentru munte. Daca avem pe cap o casca, trebuie luat in considerare si cat de voluminoasa este caciula. Ciucurii sunt frumosi, dar sub o casca s-ar putea sa incurce.

In diminetile geroase sau pe vant puternic incepem sa ne gandim cum putem sa ne protejam cat mai bine fata, iar cagula poate sa fie scoasa din rucsac. Important este sa fie trasa pe cap la timp, nu cand este prea tarziu. Si este cu atat mai bine daca se potriveste pe sub caciula si este suficient de elastica incat sa putem trage de marginile ei in jos, pana sub barbie, daca conditiile meteo ne impun sa facem asta.

Uneori, cagula o putem inlocui cu un „buff”, asa cum a ajuns sa fie cunoscut acest articol dupa firma care a produs prima data produsul. El este in esenta o maneca elastica, nu prea groasa care poate fi purtata pe gat, extinsa pe jumatatea inferioara a fetei, care poate fi purtat in loc de caciula atunci cand este prea cald pentru caciula, banderola si in alte combinatii, in functie de imaginatia si creativitatea fiecaruia.

Vara sau in timpul marsurilor de apropiere catre muntii mari, care de obicei sunt situati la latitudini unde vara este mai cald in comparativ cu zona temperata, se poate lua in considerare o palarie, care are avantajul ca  protejaza de soare cu borurile sale, atat fata, cat si ceafa, spre deosebire de un „buff”. Aceeasi intrebuintare o poate avea si o sapca cu o prelungire de material pe ceafa, de tipul celor purtate de soldatii din Legiunea Straina in perioada interbelica.

Totul tine, evident de locul unde actionam, de temperatura din sezonul in care ne aflam si de preferintele noastre. Important este ca orice combinatie sa fie probata inainte de ceea ce inseamna „real thing” in conditii unde consecintele inadecvarii nu sunt dintre cele mai grave. Ca de obicei, experienta personala este cel mai bun indrumator, atata timp cat tinem cont de ea.

 

Urcusuri in siguranta!

 

Teofil Vlad

O buna judecata este rezultatul unei bogate experiente. O bogata experienta este rezultatul unei proaste judecati.” Proverb englez.

Ce este extremul? Ce este siguranta? Niste notiuni greu de definit atunci cand faci alpinism cu dedicatie. Dar nu atat de greu incat sa te faca sa renunti. Uneori am simtit ca evoluez in conditii extreme intr-o noapte inghetata cu -40°C in Tien Shan, cand am iesit dintr-un cort montat la 6000 metri altitudine, care mai indulcea cu 10 grade temperatura de afara, pentru a urca pe varful Khan Tengri care se vedea lacapatul unei creste abrupte. Alteori am simtit ca limita este aproape, adica tocmai am depasit-o cand am inceput coborarea de la cei 8126 de metri ai varfului Nanga Parbat, la lumina lunii. Alteori am simtit extremul incercand sa ma orientez in viscol pe crestele din Fagaras sau intr-o zi torida cand soarele ducea temperatura aerului la peste 35°C in  peretii din Bucegi.

M-am simtit in siguranta? E o poveste destul de complicata cu siguranta. Sa te simti in siguranta deplina te duce inevitabil la dezastru mai devreme sau mai tarziu. De fapt mai devreme. Sa te simti in permanenta nesiguranta te blocheaza si nu mai ajungi nicaieri. Pe munte starea de alerta permanenta este cea care te tine in viata. Sa te intrebi tot timpul daca panta de zapada pe care mergi e sigura la ora la care esti pe ea, daca soarele nu a topit gheata care tine in loc pietrele fixate precar pe peretele pe care te cateri la momentul zilei cand ai ajuns acolo, sa ai grija calanternata sa aiba baterii incarcate, sa verifici nodulcu care iti legi coarda de ham, sa verifici acelasi lucru la coechipierul tau, sa te asiguri ca ai montat corect dispozitivul de rapelsi sa ii faci o asigurare suplimentara, toate acestea  si multe alte obiceiuri care au devenit rutina,  iti cresc sansele sa ramai in viata si sa apuci sa spui povestea  ta despre situatiile extreme.

Rutina sigurantei se dobandeste in timp. Imi aduc aminte cand, intr-o vacanta din liceu, am luat contact cu alpinismul utilitar care, pentru o vreme, in perioada liceului, a facultatii, a reprezentat o parte din sursele de finantare pentru iesirile la catarat si expeditiile pe munti mari, obiectivele mele din timpul liber. Prima data cand m-am aplecat peste marginea cladirii unde urma sa cobor si am incercat sa ma dumiresc la ce serveste fiecare piesa din puzzle –corzi statice, blocatoare, coboratoare, lonje, puncte de amaraj, mi s-a parut ca finalul si mai ales siguranta sunt departe. Dar incet-incet, cu pasi marunti, pe bucatele, am deprins rostul tuturor. Un coleg cu mult mai multa experienta mi-a atras atentia ca primul pas este sa iti pui casca pe cap, lucru valabil atat pentru momentul cand incepi lucrul

in coarda, cat si pentru momentul cand ajungi la baza peretelui.  Asa cum verifici calitatea unui amaraj de care legi o coarda incare vei sta urmatoarele zeci de minute, asa solidarizezi si o regrupare care trebuie sa fie legatura dintre alpinisti si peretele pe care il escaladeaza. Sa  verifici ca lonja cu care te-ai asigurat cand lucrezi la inaltime este in stare buna si nu s-a taiat sau corodat este la fel de important cu a inchide mereu filetul carabinierei cu care ai legat coarda care pleaca de la hamul tau de regrupare atunci cand esti intr-un perete la sute de metri deasupra solului. Aceste lucruri s-au completat unele pe altele si au generat un fel de paranoia utila in care te educi sa vezi avantajele rutinei care te tine in viatafata de rutina care da nastere la greseli care pot fi facute o singura data. Ultima data. Fundatia se construieste temeinic si pentru asta experienta celor care o au si sunt dispusi sa o transmita este de nepretuit. Un curs de initiere in alpinism in care instructorii modeleaza corect abordarea  viitorilor practicanti fata de acest sport poate constitui baza pe care acestia isi pot construi propria experienta si pe care se pot sprijini cand imping limitele extreme ale propriei vointe tot mai departe, pastrand o marja de siguranta care sa ii aduca sanatosi acasa.

„Amat Victoria Curam. (Victoria ii favorizeaza pe cei pregatiti).”

Proverb latin.

Am constatat in timp ca a urca un munte inseamna o munca si aceasta munca se duce partial pe munte si partial inainte sa pleci de acasa, atunci cand citesc, ma documentez, ii intreb pe cei care au incercat deja sa il urce sau au vazut macar muntele de aproape, fac rost de hartisi incerc sa imi fac temele suficient de bine incat sa nu fiu luat prea des pe nepregatite. Pentru ca muntele te surprinde intotdeauna, nu are rost sa incerci sa il controlezi. Ceea ce poti face este sa te controlezi pe tine si sa te ridici la inaltimea a ceea ce poti fi pe munte. Asta nu este o garantie. Este o conditie eliminatorie. De aceea incerc sa planific cum poate fi urcat muntele de mine si coechipierii mei la un moment dat. Pot sa il urc in stil alpin –sa inaintez in fiecarezi tot mai sus si sa car tot bagajul dupa mine –sau e nevoie sa folosesc stilul expeditionar  –sa amenajez traseul, sa fac depozite de provizii si mai multe drumuri progresiv tot mai sus? Incerc sa estimez care sunt posibilitatile optime, dar sa si gasesc o solutie pentru situatiile cand socotela de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Flexibilitata mintii este un atribut al succesului pe munte.Rigiditatea este cea contraproductiva. Daca vremea proasta te impiedica sa mergi in sus, e posibil sa fie mai bine sa mergi in jos, pentru a fi in stare sa revii cand vei avea conditii, decat sa iti consume proviziile si energia stand pe loc, doar pentru a actiona conform planului. E bine sa anticipezi ce se poate intampla si sa ai o optiune de rezerva. Sau sa o creezi.

In urma cu zece ani ma ocupam cu instruirea in domeniul sanatatii si sigurantei in munca in cadrul unei echipe de salvare montana si a trebuit sa fac o evaluare a riscurilor. Nu erau lucruri pe care sa nu le fi stiut, doar ca a trebuit sa le pun pe hartie sistematizat. Cauza si efect. Problema si solutie. Mi-am dat seama ca asta ajuta. Atunci mi-am dat seama ca a diseca organizarea unei expeditii pe un munte mare de pe alt continent, care presupune probleme serioase de logistica, in bucatele mici si a gasi solutie pentru fiecare etapa in avans este mult mai eficient si mai putin costisitor decat varianta heirupista „Just go for it!”. Imi place sa pastrez entuziasmul repectiv pentru momentele pe care nu le pot controla, ele apar cu sau fara premeditare, momente cand actiunea este superioara non-actiunii si sa organizez ce se poate organiza.

Imi place sa invat permanent. Tot timpul cineva ne poate invata ceva nou. Sau poate pune ordine in ceea ce stiam deja.  Am stiut de la inceput ca trebuie sa am haine calduroase, haine care sa respire, haine impermeabile, ca trebuie sa protejez extremitatile de frig, de arsuri, de insolatie, sa ma feresc de oftalmie, sa am ochelari de soare, manusidiverse, sosete de schimb. Dar cand am vazut o prezentare facuta de Steve House, castigator al Pioletului de Aur -cea mai importanta distinctie in alpinism, a unui sistem de haine si a felului in care se completeaza unele pe altele, in asa fel incat sa nu trebuiasca sa scoti un strat exterior pentru a scapa de un start intermediar care te incalzeste prea tare, ceea ce poate duce, daca se intampla in ploaie sau ninsoare la o racire a temperaturii corpului, pot spune ca am avut o adevarata revelatie.  Cand am inteles ca totul nu este sa fii gros imbracat cand te desfasori in frig, ci mult mai important este sa nu transpiri, pentru ca atunci iti va fi cu adevarat mult mai frig, am considerat ca am facut un alt mare pas de cunoastere inainte. Am invatat sa rezolv aceasta problema fiind relativ subtire imbracat atunci cand ma misc si sa ma incalzesc de la miscare si sa ma imbrac cu o haina foarte calduroasa atunci cand stau pe loc. Aceste lucruri si altele au fost invatate in timp, dar ma bucur ca am fost receptiv sa pot primi aceasta invatatura.

Ca si salvator montan, am vazut de mai multe ori situatii pe munte cand lucrurile au mers rau si stiu ca lucrurile nu merg mereu bine. Am tras concluzia ca o viziune pe termen lung e mult mai sanatoasa decat o incrancenare pentru un proiect de moment.De fiecare data proiectul care ne angreneaza la un moment dat este cel mai important, dar niciun varf nu merita sa fie ultimul obiectiv atins. Am vazut oameni care au stiut sa renunte la momentul oportun si au stiut sa revina si sa finalizeze proiectul, chiar daca a durat mai bine de zece ani. Morala este ca se poate, cu conditia sa vezi lucrurile dincolo de momentul actual. Important este sa fii apt cand ocazia se iveste. Daca mori incercand intr-o furtuna, nu o sa mai aiba cine sa reuseasca pe vreme buna.

Pentru a fi in ton cu vremurile in care totul se rezolva in zece pasi, decalogul meu pentru a-ti folosi limitele in situatii fara limitein alpinism arata asa:

1.Documenteaza-te (traseu/harta/obstacole)

2.Planifica pentru situatii de neplanificat

3.Echipeaza-tecorespunzator

4.Eficientizeaza-ti resursele

5.Fii pregatit sa improvizezi

6.Actioneaza in termeni de cauza-efect si problema-solutie

7.Nu porni niciodata de la premisa ca stii suficient

8.Niciodata nu subestima conditiile extreme

9.Identifica-ti limitele si impinge-le

10.Fii flexibil

Pe scurt, cel mai important aspect pentru a fi in siguranta in situatii extreme este sa prioritizezi. Eu o fac cam asa:

Sa ne intoarcem acasa sanatosi. Sa ne intoarcem prieteni. Sa urcam pe varf.

In ordinea asta.