Oamenii realizeaza cat de pline de microbi si bacterii sunt spatiile publice precum barele de care se tin in autobuz, clantele toaletelor publice sau manerele usilor de la magazine. Insa prea putini stiu ca la locul de munca si chiar acasa exista focare pe care nu trebuie sa le ignoram.
Sunt mai multi microbi pe un birou, la serviciu, decat pe un capac de wc din toaleta institutiei.
„Microbii la locul de munca” este un studiu facut de catre dr. Charles Gerba ce demonstreaza ca un birou obisnuit adaposteste de 400 de ori mai multi microbi decat un capac de toaleta obisnuit.
De altfel, acesta din urma are cel mai scazut nivel de microbi din cele 12 suprafete testate de catre cercetatori pentru respectivul studiu.
Conform studiului, cele mai murdare locuri sunt: pe locul 1, de departe, se afla telefoanele, abia apoi suprafetele birourilor, manetele dozatoarelor de apa, manerul cuptorului cu microunde si, nu in ultimul rand, tastaturile, sustine suite101.com.
Numarul microbilor de la locul de munca poate fi usor concurat de cel al microbilor de acasa.
Buretele de vase contine mai multi microbi decat alte obiecte sau locuri din casa. Buretii sunt plini de microorganisme deoarece raman umezi, mediu in care microbii prospera. Studiile au demonstrat ca buretii sunt cele mai contaminate lucruri dintr-o casa, un singur burete putand gazdui miliarde de bacterii. Uscarea poate omori foarte multi microbi, asa ca uscati pe cat posibil buretii dupa ce ii folositi. De asemenea, trebuie inlocuiti frecvent.
Pentru indepartarea bacteriilor, specialistii recomanda curatarea lor in masina de spalat vase.
Daca pui buretele la spalat, cu detergent si la temperaturi ridicate, in masina de spalat vase intr-adevar scapa de multi microbi, dar nu de toti. In mod curios, modul cel mai eficient de a curata buretele este sa-l „usuci” in cuptorul cu microunde. Cel putin asa sustin multe articole ce fac referire la concluziile Consiliului pentru Igiena din SUA (vezi germaphobe, suite101.com). Totusi, pe site-ul oficial al consiliului nu apare nicio indicatie in acest sens, asa ca, daca doriti sa incercati eliminarea bacteriilor cu ajutorul microundelor, recomandam precautie.
Un mod mai simplu, dar foarte eficient, este fierberea buretelui pentru cateva minute.
Chiuvetele si cada din baie se numara printre cele mai populate de microbi locuri din casa.
Chiuveta din bucatarie este, de asemenea, plina de microbi iar acestia se pot raspandi in toata incaperea. Pe langa o curatare temeinica a resturilor dupa fiecare runda de spalare a vaselor, este necesara si o curatare, cel putin o data la cateva zile, cu o solutie pe baza de clor sau orice alta solutie antibacteriana, ne sfatuieste fitnessmagazine.com.
Cazile si dusurile adapostesc, in medie, de 100 de ori mai multe bacterii decat un cos de gunoi, conform unui studiu facut de catre Colegiul Simmons din Boston.
Telecomanda televizorului, intrerupatoarele si touch-sceen-ul sau butoanele de programare ale cuptorului cu microunde se afla si ele in topul celor mai contaminate obiecte dintr-o locuinta.
Iar intr-o casa in care familia tocmai a sarbatorit venirea pe lume a unui nou membru, masa de infasat se gaseste pe lista neagra a locurilor cu numar ridicat al bacteriilor.
Masina de spalat este plina de bacterii si spori de mucegai.
Insa puteti evita contaminarea masinii de spalat prin rularea, in gol, a unui program cu apa la temperaturi ridicate si clor sau inalbitor, cam o data pe luna. Intre spalari, lasati hubloul deschis pentru ca masina se usuce in interior.
Pentru a ne feri de boli, spalarea mainilor este esentiala, indiferent de locul in care ne aflam. Insa este un sapun antibacterian solutia ideala?
Sapunul antibacterian nu este mai bun decat cel normal. Cel putin, nu in majoritatea cazurilor.
Una dintre probleme atunci cand folosim sapun antibacterian este faptul ca omoara inclusiv bacteriile benefice de pe piele. Acestea sunt cele care ne protejeaza de bacteriile si virusurile ce provoaca boli. Specialistii sustin ca cel mai potrivit este sa folosim sapun normal si apa, cel putin pentru uzul casnic, sapunurile antibacteriane fiind mai potrivite pentru uzul in spitale si in cazuri speciale.
Desi nu se poate numi ca banii fac parte din lucrurile casnice ori de la locul de munca, acestia fac parte din viata noastra zilnica, oriunde am fi. Sunt cunoscuti si recunoscuti ca fiind o sursa importanta de microbi insa cercetatorii mai darama un mit:
Sunt banii complet „contaminati” de microbi?
Hartia bancnotelor este uscata, asa ca microbii nu prospera pe ea. Ce se gaseste pe bancnote, de obicei, nu este departe de ceea ce se gaseste pe mainile noastre atunci cand nu sunt proaspat spalate. Iar metalul din monezi este un agent antibacterian. Ceea ce inseamna ca, desi nu sunt lipsiti de microbi si bacterii, banii sunt mai inofensivi decat multe alte obiecte ori suprafete pe care noi le consideram curate.
Sursa: hotnews.ro
Ghid de sanatate si securitate ocupationala:
Va recomandam sa folositi echipamente speciale de curatenie si igiena pentru a preveni aparitia unor probleme medicale.
Gasiti o gama larga de echipamente aici: https://www.renania.ro/curatenie-si-igiena