Cum să îngrijeşti corect gazonul? Cele trei reguli de aur pentru o grădină superbă

O grădină frumoasă presupune, pe lângă explozia de culori dată de florile plantate în pământ sau în ghivece plasate strategic prin curte, și o iarbă îngrijită corect, sănătoasă și lipsită de buruieni. Cei ai mulți grădinari preferă să planteze gazon, datorită prospețimii culorii care pune în valoare florile și celelalte plante din grădină, dar și pentru că nu este costisitor, se plantează ușor și poate fi tuns cu ușurință.

Îngrijirea gazonului din curtea ta nu trebuie să fie o activitate care să îți dea bătăi de cap, ci poate fi și un mod de a te relaxa într­o zi de duminică, dacă ții cont de aceste trei reguli.

Tunde gazonul o dată pe săptămână

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le știi este cum să tunzi corect gazonul din grădina ta. Creșterea necontrolată a ierbii favorizează apariția buruienilor și a dăunătorilor, așa că este ideal să tunzi gazonul o dată pe săptămână, când iarba este uscată, și să o lași puțin mai înaltă în zonele umbroase, unde crește mai greu. Pentru a transforma această acţiune într­una plăcută, alege o motocoasă ca aceasta, simplu de manevrat, cu lame ascuțite și echilibrate, cu care să tunzi iarba fără să o rupi și care să îți permită să reglezi din mers înălțimea pe care o dorești pentru gazonul tău.

În cazul perioadelor ploioase, s­ar putea ca peluza din grădina ta să aibă nevoie de tuns de două ori pe săptămână, dar asta numai dacă iarba crește foarte repede. De asemenea, tunde gazonul dimineața sau pe înserat, când este mai răcoare, iar căldura nu dăunează la fel de mult firelor proaspăt tunse. Trebuie să ții cont că pe timp de caniculă creșterea ierbii este încetinită considerabil.

Irigarea regulată va păstra gazonul sănătos

O peluză verde este o peluză udată în mod regulat, mai ales în timpul perioadelor caniculare sau secetoase. Vara, gazonul trebuie udat o dată la două sau trei zile, în funcție de gradul de umiditate de afară. Cel mai bine este să uzi peluza dimineața sau pe seară, însă niciodată când soarele arde puternic, deoarece apa rămasă pe firele de iarba și evaporată de raze va duce la uscarea gazonului. Ideal, apa ar trebui să pătrundă aproximativ 10 centimetri în sol, scrie gardeningknowhow.com.

Dacă nu ai instalat un sistem de irigație în curte, poți uda cu furtunul, dar ţine cont că trebuie să distribui cantitatea de apă în mod egal pe întreaga suprafaţă. Dacă pământul se îmbibă cu prea multă apă, rădăcinile plantelor pot putrezi.

Foloseşte fertilizatori pentru a rezolva creşterea inegală a ierbii

Una dintre problemele cu care se confruntă adeseori începătorii în grădinărit este creșterea inegală a ierbii. Chiar dacă o tunzi și o uzi ca la carte, peluza are nevoie și de ajutorul îngrășămintelor, mai ales dacă pământul pe care este plantată este sărac în nutrienți sau dacă ploile au fost mai rare. Fiecare iarbă răspunde mai bine unui anumit tip de îngrășământ, așa că este bine să ceri sfatul unui specialist înainte să faci o alegere, deși există în comerț și numeroase fertilizante universale, potrivite pentru toată grădina.

Cantitatea și frecvența utilizării îngrășămintelor este, de regulă, specificată pe ambalajul produsului și ai grijă să ții cont de aceste recomandări. Fertilizarea excesivă nu face decât să distrugă gazonul și florile, dar și solul, așa că s­ar putea să ai supriza neplăcută de a nu mai putea să plantezi altceva în locul respectiv pe viitor.

Deși pare complicată, îngrijirea gazonului nu este deloc un proces care să-­ți răpească mult timp și energie, mai ales dacă foloseşti uneltele şi procedurile potrivite. În plus, satisfacția unei gradini pline de verdeață și oxigen va fi mai mare decât efortul pe care îl vei depune pentru îngrijirea ei.

Sursa: observator.tv