Beneficiile uimitoare ale strugurilor

Vorbim despre struguri, de care mulţi se feresc, ştiind faptul ca sunt cam plini de calorii. Totuşi, un ciorchine de dimensiuni medii sau un pahar de suc proaspăt de struguri sunt alegeri extrem de benefice pentru sănătate. Aceasta datorită resveratrolului, care se găseşte din belşug în sortimentele de culoare roşie.

Se pare că resveratrolul, această substanţă cu efect antioxidantă, declanşează producerea unui hormon numit adiponectină care protejează vasele de sânge împotriva inflamaţiilor, creşte toleranţa la glucoză, îmbunătăţeşte funcţia de producere a insulinei şi împiedică instalarea sindromului metabolic şi a afecţiunilor cardiace.

Strugurii sunt, după portocale, cele mai cultivate fructe de pe pământ. Nici nu e de mirare, întrucât beneficiile lor sunt imense! Atât pentru sănătate cât şi pentru frumuseţe, strugurii sunt nişte fructe cu adevărat remarcabile!

Problemele digestive, soluţionate

Strugurii sunt foarte bogaţi în fibre şi minerale, drept pentru care sunt un veritabil laxativ. Datorită acestui lucru, ei au proprietăţi puternic purificatoare, diuretice şi depurative, fiind recomandaţi în special persoanelor care suferă de constipaţie şi balonare sau celor care vor să urmeze o cură de detoxifiere.

Energie cât încape

Strugurii fac parte din categoria celor mai energetice fructe, având un aport de 72 kcal/100g, aproape cât smochinele, dar mai puţin decât bananele. Conţinutul bogat în glucide este foarte bine asimilat de organism, mulţumită prezenţei vitaminei B, ceea ce duce la o funcţionare corectă a sistemului muscular şi nervos. Strugurii sunt aşadar un furnizor important de tonus, având mari adepţi printre copii şi sportivi.

Buni pentru inimă şi ficat

Strugurii stimulează funcţionarea ficatului şi, totodată, sunt buni şi pentru inimă. Mulţumită polifenolilor, strugurii negri protejează inima şi previn formarea cheagurilor de sânge.

Aşa că, dacă treci printr-o perioadă de surmenaj, dacă vrei să îţi detoxifici organismul, dacă vrei să îţi întăreşti sistemul imunitar, dacă ai nevoie de un randament fizic şi intelectual mai bun, în caz de astenie, convalescenţă, poţi apela cu încredere la o cură de struguri!

O precizare importantă: strugurii trebuie consumaţi cu tot cu coajă pentru a avea efectele terapeutice scontate. Oricât vi s-ar părea de amăruie, înecăcioasă ori neplăcută la gust, acceptaţi ideea că trebuie să mestecaţi bine şi să înghiţişi această coajă. De ce? Pentru că în coajă i în micul strat gelatinos dintre ea şi pulpa fructului se află cele mai valoroase substanţe sub aspect terapeutic.

Dacă vrem să profităm din plin de valoarea acestui fruct, ar fi bine să mestecăm şi sâmburii, care conţin un ulei gras ce reduce colesterolul şi menţine sănătatea vaselor de sânge. Strugurii conservaţi (sub formă de comport de exemplu) păstrează sub 10% din proprietăţile curative ale celor proaspeţi, iar vinul, sub 6%, aşa încât cei care decid să urmeze o cură cu struguri trebuie să ştie că nimic nu substituie forţa unui strugure proapăt, „adevărat”.

Struguri – beneficii pentru siluetă

Cei care doresc să slăbească în această perioadă trebuie să afle că strugurii sunt un aliat imbatabil împotriva excesului ponderal. Iată în ce constă o cură cu struguri: se începe cu o perioadă deîncălzire de 3 zile, în care se consumă progresiv o jumătate de kilogram de struguri în prima zi, un kilogram în a doua, ajungânduse la 1,5 kilograme în cea de-a treia zi.

După aceste zile în care ne obişnuim digestia şi metabolismul cu strugurii, urmează 5 zile în care se consumă numai şi numai struguri, ca atare sau sub formă de must. După ultima zi de cură ne neobişnuim gradat cu alimentele normale, consumând mai întâi infuzii de plante îndulcite cu miere şi alimente uşoare (supe de legume, cartofi fierţi sau copţi etc.), ajungând ca în 3-4 zile să se revină la alimentaţia normală.

Cura cu struguri este recomandată pentru eliminarea rapidă a kilogramelor nedorite (între 3-5 kilograme), a toxinelor din organism şi pentru accelerarea metabolismului .

Singurul supliment care se permite pe parcursul curei sunt ceaiurile calde neîndulcite de chimen, mentă sau cimbrişorpentru a combate eventuala diaree sau crampele abdominale.

De asemenea, în urma procesului de detoxifiere a organismului declanşateprin această cură, pielea devine strălucitoare şi catifelată, iar surplusul de greutate este cu uşurinţă eliminat!

Contraindicaţii la cura cu struguri: persoanele care suferă de diabet, probleme renale grave, hipertensiune, retenţie de apă, colită şi diaree cronică.

Struguri – beneficii pentru frumuseţe

Îmbătrânirea pielii? Nu şi dacă mănânci struguri! Când vine vorba de îngrijirile antirid, strugurii sunt bine poziţionaţi în ierarhia ingredientelor. Seminţele lor sunt foarte eficace împotriva îmbătrânirii şi luptă împotriva radicalilor liberi, fiid foarte folosiţi în lumea cosmeticelor. În plus, vitamina PP, prezentă în struguri, este excelentă pentru ten şi pentru prelungirea bronzului.

Sucul proaspăt de struguri este o excelentă soluţie demachiantă şi de reîntinerire a pielii. Are un efect vitaminizant, uşor răcoritor şi calmant. Este recomandat atât pentru tenul normal, cât şi pentru cel gras şi cel iritat.

De asemenea, cojile care rămân de la stoarcerea strugurilor reprezintă, din punct de vedere medicinal, cea mai activă parte a strugurilor. Aici, în coajă, se găsesc taninurile, substanţe cu efecte astringent, cicatrizante şi antiseptic asupra pielii. Acestea se aplică direct pe faţă şi se lasă timp de 20-30 de minute. Constituie un remediu redutabil pentru tratarea tenuluicu pori mari şi a dermatozelor uşoare.

Să nu mai spunem de conţinutul bogat în apă (81%), datorită căruia strugurii participă considerabil la menţinerea unei bune hidratări a corpului şi implicit a pielii.

Sursa: csid.ro