Cum să faci răcoare în casă fară să dai drumul la aerul condiţionat

Tânjeşti după un dram de răcoare în casă în zilele caniculare din această vară, iar aerul condiţionat nu este o variantă pentru tine? Fie că nu deţii un astfel de aparat, fie că ai o sensibilitate la efectele pe care el le produce acasă, ar fi util să cunoşti câteva metode eficiente prin care să reduci temperaturile ridicate din locuinţă, care nu sunt doar mai puţin costisitoare, ci şi mai blânde cu sănătatea ta.

1. Lasă aerul fierbinte să iasă şi primeşte-l pe cel rece înăuntru

Primul lucru pe care îl poţi face pentru menţinerea temperaturii plăcute în casă în vreme de caniculă este să respecţi o regulă simplă: lasă aerul fierbinte să iasă şi primeşte-l pe cel rece înăuntru. Acest lucru înseamnă să acoperi ferestrele (în special cele dinspre Sud şi Vest) cu draperii sau jaluzele pe timpul zilei, când lumina soarelui ajunge în locuinţa ta şi creează un mini-efect de seră insuportabil.

Dupa ce se înserează, poţi deschide larg toate geamurile, astfel încât răcoarea serii să reîmprospăteze aerul din casă. Dimineaţa, când razele de soare încep să prindă din nou putere, este momentul să tragi draperiile.

2. Reflectă căldura în exterior

Dacă vrei totuşi să ţii geamurile deschise în timpul zilei, investeşte în folii reflectorizante speciale, care nu lasă razele de soare să ajungă în casă şi să încingă atmosfera, la modul propriu.

3. Foloseşte isteţ ventilatorul

În zilele cu adevărat călduroase, poţi apela la un mic truc de răcorire: pune un ventilator în colţul camerei şi imediat langă el un castron umplut cu apă şi gheaţă. Aerul ventilat se va umple de particulele reci de apă şi se va răspândi în toată încăperea.

4. Udă un cearşaf

Un alt truc eficient, pentru zilele călduroase, este să uzi bine un cearşaf cu apă cât mai rece şi să-l întinzi pe sârmă, în dreptul ferestrelor.

Aerul de afară trece prin fibra umedă şi rece, care acţionează ca un filtru pentru aerul cald din casă.

5. Pregăteşte-ţi locul de somn

Dacă temperaturile caniculare te împiedică să te odihneşti, pregăteşte-ţi temeinic patul pentru nopţi fierbinţi (în sensul negativ al cuvântului). Inveleşte-ţi perna în pungi de plastic şi pune-o la congelator cu jumătate de oră înainte de somn. Se va menţine rece toată noaptea!

Dimineaţa, întinde-ţi lenjeria de pat în cele mai răcoroase zone ale casei (pivniţă, pod etc), preferabil pe o sârmă, astfel încât ambele părţi să fie expuse aerului. Pune-le pe pat seara, înainte de culcare. Foloseşte lenjerii de pat din mătase sau satin, sunt mai fine şi mai răcoroase la atingere.

6. Întinde-te pe podea

Aerul cald are o densitate mai mică decât cel rece şi se ridică, de aceea aerul de la nivelul podelei este întotdeauna mai răcoros. Când stai acasă, citeşte o carte stând întinsă pe jos, pe o pătură. Va fi extrem de revigorant.

7. Închide sursele de căldură

Înlocuieşte becurile incandescente cu cele fluorescente când este foarte cald: primele emană căldură când sunt aprinse. Nu ţine în priză electrocasnice şi aparate, decât dacă ai neaparat nevoie de ele. Toate aceste surse de căldură cresc semnificativ temperatura locuinţei, în special pe caniculă.

8. Acoperă mobilierul cu pleduri albe

Acoperă mobilierul cu pleduri şi cearşafuri albe din bumbac sau alte materiale naturale. Acestea reflectă căldura şi nu o lasă să pătrundă în mobilă, ca apoi să fie emanată continuu in casă.

Sursa: eva.ro