Cum să te ferești de răceli: 8 idei simple și la îndemâna oricui

Știai că în timpul unui strănut sau al unui acces de tuse pot fi pulverizate 40.000 de picături infectate care ajung la aproximativ 10 metri lungime? Și că unele dintre aceste picături rezistă până la trei ore pe diferite obiecte din casă care pot fi atinse de oricine? Brrr! Să îți mai spun și că există câteva sute de viruși de răceală care abia așteaptă să își facă de cap? Nu, mai bine îți reamintesc ce reguli simple ar trebui să urmezi dacă nu vrei să răcești prea curând:

1. Spălă-te pe mâini. Atât pentru adulți, cât și pentru copii este crucial să se spele pe mâini. Iar cei mici, după ce au fost la locul de joacă mereu aglomerat și au testat jucăriile altor copii, ar trebui să se oprească direct la o chiuvetă cu apă caldă și săpun. Un studiu publicat în American Journal of Preventive Medicine arăta că episoadele de răceală și gripă ale un grup de 1442 de recruți în Marină s-au derulat mult mai ușor și jumătate dintre ei si-au revenit mai repede pentru că li s-a indicat să se spele pe mâini mai des. Experții spun că majoritatea răcelilor se transmit prin germenii care circulă pe mâini.

2. Așadar, mai bine te săruți pe obraji cu cineva decât să dai mâna cu el. Germenii de pe mâini sunt numeroși și agresivi ajung mai repede în corp, prin gură, ochi, nas. Evită să atingi mâinile celor cu care te întâlnești, dar nu te feri de un sărut pe obraji.

3. Dacă simți că te ia vreo răceală, abține-te să îți atingi nasul sau ochii. Odată ce virusul e pe mâinile tale, devine foarte ușor să îl transferi în ochi și în nas, deci controlează-te pe cât posibil.

4. Bunica ta are dreptate: e mai bine sa iți pui șosete în picioare. Un studiu realizat de Centrul de Răceli Comune de la Universitatea din Cardiff a demonstrat că legătura strânsă dintre frigul de la picioare și răceli nu este doar un mit. 90 de voluntari au stat timp de 20 de minute cu picioarele în apă foarte rece și surpriză, surpriză, 29% dintre ei au răcit în următoarele 5 zile.

5. Da, bunica zice că e bine să îți acoperi nasul și gura când e frig afară, nu-i așa? Ar fi fericită să afle că un profesor de la Universitatea din Cardiff are o teorie conform căreia virușii se multiplică în nas și o fac și mai repede dacă aerul pe care îl respiri e rece. În cazul acesta, un fular e mai ieftin decât o plasă de medicamente.

6. Și, totuși, o plimbare în aerul tare și rece îți întărește sistemul imunitar. Un studiu efectuat în Carolina de Nord, pe un grup de femei cu vârste între 65 și 84 de ani pe parcursul a 12 săptămâni, a demonstrat că o plimbare zilnică de 30 de minute, chiar dacă e frig afară, îți înjumătățește șansele să răcești.

7. Alungă stresul. Ușor de zis, greu de făcut, și totuși, chiar ajută să te destresezi. Alți cercetători harnici de la Universitatea din Pittsburgh au întrebat un număr de 276 de femei despre cât sunt de stresate zilnic, apoi au depozitat viruși de răceală în nasul fiecăreia, desigur, cu consimțământul lor. Cele care au raportat stres cronic s-au îmbolnăvit de două ori mai repede decât cele care nu se prea stresează. Stresul cronic afectează, deci, sistemul imunitar și îi face pe oameni mai puțin rezistenți la infecții.

8. Atenție la dietă. Evită zahărul, consumă alimente bogate în probiotice (iaurt de casă, kefir, murături în saramură) care îți sprijină flora intestinală și implicit imunitatea, consumă alimente bogate în vitamina C, stai la soare sau suplimentează-ți dieta cu vitamina D și vei trece cu bine de anotimpul rece.

Sursa: totuldespremame.ro