In noul anotimp, nu doar natura se trezeşte din somnul ei hibernal. Şi tu ai nevoie să-ţi revitalizezi stilul de viaţă, consumând mai multe lichide. Picătură cu picătură.
Ai nevoie de…
Apă
Avem prostul obicei de-a ne hidrata corect doar în anotimpul cald. Ei bine, nu trebuie să te topeşti la soare sau să munceşti mai mult la sală pentru a simţi nevoia de-a consuma mai multă apă. Fluidele din organismul nostru se pot pierde cu uşurinţă şi după o zi petrecută la birou, într-o clădire cu aer condiţionat. Fie că-i toamnă, iarnă, primăvară sau vară, cantitatea de apă de care avem nevoie rămâne aceeaşi. Dar cum aflăm care este aceasta? Experţii sunt de părere că poţi estima asta împărţind greutatea ta corporală, cântărită în livre, la jumătate. Numărul, convertit apoi în litri, îţi spune câtă apă trebuie să bei zilnic. De exemplu, o persoană care cântăreşte 55 de kg sau 120 livre, va trebui să consume zilnic 60 de livre de apă, adică echivalentul a 1,7 litri. Un indicator care ar trebui respectat, atâta timp cât 80% din fluidele de care ai nevoie vin din băuturile consumate şi doar 20% din alimente.
Sucuri naturale
Nimic nu energizează mai bine decât un suc de fructe proaspete. Iar o astfel de băutură preparată cu ajutorul storcătorului este oricând o alternativă sănătoasă la sucurile acidulate, pline de aditivi şi zaharuri artificiale, din magazine. Atenţie, însă. Nu abuza de astfel de băuturi dacă eşti la dietă, căci vei consuma nu doar sănătate, ci şi calorii. Pentru siguranţă, amestecă o cantitate mică de suc proaspăt de fructe cu apă plată sau minerală. Un smoothie poate fi o altă alegere bună, în materie de hidratare, chiar dacă nu la fel de recomandată precum apa sau sucurile naturale. Cu toate acestea, este o băutură cu un conţinut nutritiv ridicat, aşa că nu trebuie s-o scoţi din meniul tău. Ai grijă numai să pui în blender doar ingrediente naturale, precum fructele şi legumele proaspete.
Fructe şi legume
Nu mai e un secret că fructele sunt nu doar o sursă preţioasă de lichide, ci şi de vitamine şi fibre. Iar cantitatea de apă conţinută de un fruct este absorbită uşor şi repede de organismul tău. Nu ţi s-a întâmplat să-ţi astâmperi setea mâncând doar o portocală? Fructele cu cel mai mare procent de apă, 90%, sunt pepenii verzi şi galbeni, căpşunile şi grepfrutul, în timp ce zmeura, prunele, ananasul, perele, piersicile, portocalele, strugurii, afinele şi cireşele au un conţinut mai mic cu 10 procente. Legumele, deşi nu sunt atât de pline de apă precum fructele, sunt şi ele surse importante de lichide şi substanţe nutritive. Alege-le pe cele mai hidratante, precum ţelina, castraveţii, roşiile, ardeiul şi salata verde.
Ceai
Nu este o băutură rezervată doar sezonului rece. Dacă obişnuieşti să bei ceai, păstrează-ţi acest obicei sănătos şi primăvara. Scopul este o bună hidratare a organismului, iar nutriţioniştii spun că cinci-şase ceşti de ceai hidratează la fel de bine ca un litru de apă. O recomandare care infirmă, aşadar, ideea că un consum regulat de ceai poate, dimpotrivă, să deshidrateze, din cauza conţinutului său de cofeină. Ei bine, se pare că efectul diuretic al ceaiului apare doar dacă se face abuz, şi anume se consumă cantităţi de peste 300 mg pe zi. Şi, având în vedere că o ceaşcă de ceai conţine mai puţin de 50 mg de cofeină, chiar şi cei mai aprigi băuturi de ceai sunt în siguranţă.
Sursa: okmagazine.ro