Meteo

In ultimii zece ani prognozele meteo au devenit esentiale pentru ascensiunile montane. Fie ca vorbim de un weekend in Bucegi sau de atingerea unui varf mare din Himalaya. Ne stabilim obiectivele si le modificam in ultimul moment in functie de cum se schimba prognozele meteorologice. Facem planuri grandioase in ferestre marginale de vreme buna si se intampla des sa reusim sa le ducem la capat. Echipamentul se adapteaza si el la vreme, nu mai caram tot ce am cara atunci cand am pleca in necunoscut, hainele de ploaie pot ramane in masina, pufoaica la fel, daca asa zice la meteo. Suntem intr-o epoca in care „light is right” si prognoza este vitala pentru a trai acest concept. Urcam pe vreme proasta pentru a prinde vremea buna in ziua de varf. Si sunt unul dintre cei mai recunoscatori pentru aceasta situatie. A devenit una cotidiana si nici nu mai concepem altfel. Dar nu a fost mereu asa.
In 2013, eram pe punctul de a renunta la a parcurge ultimii 700 metri care duceau pe varful Nanga Parbat pentru ca ma simteam foarte slabit. In extremis, am despachetat bagajul pe care il facusem ca sa plec la vale si am plecat la deal la o ora prea tarzie dupa orice standarde pentru un munte asa de mare. Am ajuns pe varf la apus si am coborat pe intuneric. O abordare extrema. Farama de control pe care o aveam era faptul ca pana atunci prognoza primita s-a confirmat 95% si acum indica inca doua zile de vreme buna. Luna plina avea si ea rolul ei. Fara prognoza m-as fi gandit de mai multe ori inainte sa continui spre varf in ciuda orelor care treceau mai repede ca niciodata.
In 2007 am facut prima repetare a celui mai lung traseu de perete din Romania, „Just another fucking day”, in ultima zi de vreme buna dintr-un interval destul de lung. Noaptea de dupa era prognozata ploaie. Fix la doua noaptea a inceput.
Am invatat ca merita sa te urci in masina si sa conduci mii de kilometri sau sa iti cumperi un bilet de avion scump pentru a doua zi cand stii ca vremea e buna, decat sa iti planifici dinainte cu o eficienta mare legata de costuri, dar cu o loterie si mai mare legata de sansele de a reusi datorita vremii. Am invatat si cum e sa stai acasa pentru ca prognoza e proasta si sa aud povesti despre vremea perfecta de la munte. Sau sa fac rapeluri in furtuna cand vremea buna prognozata s-a amanat fara sa „anunte”. In final am invatat ca nu putem avea controlul total. Putem sa ne folosim de instrumente moderne pentru a ne maximize sansele de reusita, dar nimic nu compenseaza cunoasterea si experienta personala.
Rapeste din farmecul aventurii prognoza? Garantat. Era o vreme cand stabileai sa te vezi cu partenerul de ascensiune la o cabana sau intr-o gara si asa se intampla. Fara meteo, GSM, satelit, internet, schimbari de ultim moment. Iti foloseai „nasul” pentru a determina cum va fi ziua care tocmai incepea si te adaptai. Uneori reuseai sa faci ce doreai, alteori ramanea doar experienta, de multe ori epica. Creste prognoza sansele de a obtine satisfactii mai mari pe munte? Si aici raspunsul este acelasi – garantat.
Important este sa nu uitam ca orice prognoza mai lunga de 36 de ore este bazata pe statistica si ca nimeni nu ne opreste sa invatam sa interpretam semnele vizibile ale vremii, asa cum faceam inainte de boomul informational.