Publicat pe

Suntem mai multi, suntem mai in siguranta?

Pe vremuri ti se spunea foarte clar sa nu mergi singur pe munte, pentru ca in caz ca se intampla vreun accident, cineva sa poata avea grija de accidentat, cineva sa dea alarma si asa mai departe. Foarte adevarat. Cumva insa, multa lume a ramas cu ideea ca esti cu atat mai in siguranta cu cat mai multa lume este pe munte. Ei bine, nu este asa, chiar dimpotriva. O stiam, auzisem povesti despre situatii similare, dar acum tocmai am trait-o.
Impartasind experienta impreuna cu prieteni mai vechi si mai noi, cu mai multa sau mai putina rutina pe munte, am participat la o ascensiune pe varful Grosglockner, care la cei aproape 3800 de metri este cel mai inalt munte din Austria. Apelativul de „cel mai inalt din…” se pare ca atrage si aici un numar mai mare de oameni fata de cat poate suporta muntele. Evident, nu ai cum sa te superi ca altii vor sa impartasasca aceleasi lucruri care iti plac si tie. Si tu esti unul dintre cei care vor sa urce aici si acum. Chiar si traseul mai dificil din apropiere, pe care il urcasem cu cativa ani inainte in conditii de iarna si in care nu vedeam alta fiinta vie in afara de partenerul meu, oferea acum imaginea unor mici ambuteiaje.
Chiar daca portiunea finala era ingusta, densitatea populatiei era mare. Pe sectiuni abrupte si creste pe care abia avea loc un om, se inghesuiau cei care mergeau la deal si cei care mergeau la vale. Plus cei care urcasera ruta vecina mai grea si coborau pe ruta clasica. Coada efectiv. Senzatia de siguranta asociata cu multimea disparuse si era evident pentru oricine, indiferent cata experienta pe munte avea.
In final, cu ceva dat din coate, o parte dintre noi au ajuns pe varf si o parte au coborat de pe varful secundar. Poate o decizie mai inteleapta, avand in vedere ca spre pranz zapada incepuse sa fie moale si alunecarile erau frecvente. Siguranta trebuie sa fie inainte de toate, chiar cu pretul regretului de a nu urca pe varf.
Cum nu consider o optiune sigura sa urc sau sa cobor tarziu in zi, in mod deliberat, pe o zapada care este departe de a fi stabila si intr-un moment al zilei cand furtunile de dupa-amiaza pot lovi crestele muntilor, doar pentru a evita aglomeratia, se pare ca lectia invatata a fost ca ascensiunea muntilor populari trebuie facuta ori mai devreme decat devreme in zi, ceea ce inseamna de fapt in noapte, ori in alt sezon mai exigent.

Publicat pe

Varful de forma

Varful de forma reprezinta apogeul unui ciclu de antrenament, perioada de maximum doua saptamani cand ai vrea sa fii pe varful pe care l-ai visat sau sa termini ultima lungime din peretele care te-a fascinat de ani de zile.
In general, un sportiv poate fi in varf de forma cel mult o data la fiecare sase luni, sau sa zicem o data pe sezon. Cand e vorba de alpinism, este mai greu de planificat, tinand cont ca variabilele ca sanatatea, norocul, vremea si conditiile de pe munte influenteaza foarte mult o ascensiune. De asemenea, majoritatea alpinistilor amatori nu pot sa se dedice complet antrenamentului, din motive profesionale, de familie etc. Asa ca, cu greu se poate corela varful de forma cu perioada optima de ascensiune. Dar se poate maximiza efectul periodizarii calculand inceperea ciclului de antrenament, plecand inapoi de la data cea mai probabila a ascensiunii. Daca de exemplu planifici sa efectuezi o ascensiune sau mai multe in Dolomiti la jumatatea lui iulie sau in jurul acestei perioade, poti incepe ciclul de antrenament la jumatatea lui februarie, avand la dispozitie timp pentru construirea unei forme fizice de baza, cresterea formei fizice specifice, odihna si refacere.
Dupa perioada ascensiunii si revenirea acasa, sa zicem sfarsitul lunii iulie, probabil ca o mare parte din forma fizica va fi disparut, la fel si cateva kilograme. E timpul pentru odihna fizica si psihica, vreme de cateva saptamani, alimentatie corespunzatoare, redobandirea greutatii corporale obisnuite, asta, evident, daca era cea care trebuie inainte de calatorie. Dupa aceea, poate incepe un nou ciclu de atrenament, avand ca obiectiv, sa zicem, o ascensiune in America de Sud, la jumatatea lui ianuarie.
Important este ca intre ciclurile de antrenament refacerea sa fie completa, atat din punct de vedere fizic, cat mai ales psihic, cu atat mai mult cu cat uneori obiectivul propus nu a fost atins sau impactul emotional al ascensiunii a fost semnificativ, pozitiv sau negativ, indiferent daca s-a incheiat cu succes sau nu. Totusi, daca pauza se prelungeste, pentru a nu eroda prea mult baza conditiei fizice, este indicat ca odihna sa fie una activa, practicand sporturi alternative sau efectuand ascensiuni de nivel mediu.

Publicat pe

Care e antrenamentul cu cel mai bun randament?

Alpinismul este un sport care solicita corpul la modul general si de aici tendinta de antrenament general in vederea atingerii unui obiectiv alpin. Am intalnit si experimentat diverse forme de antrenament care aveau ca scop final obtinerea unei capacitati mai mari de efort pe munte. Asta se concretiza in efort aerob de genul mersului pe bicicleta, inotului sau schiului de tura. Rezultatele se simteau. Dar care este, totusi, antrenamentul care poate sa iti ofere cel mai bun rezultat intr-un interval de timp scurt?
Tragand cu coada ochiului la alte sporturi, este usor de constatat ca cei mai buni canotori se antreneaza vaslind, cei mai buni inotatori inoata la antrenamente, cei mai buni schiori schiaza si cei mai buni alergatori alearga. Printr-o generalizare simpla, ar trebui sa vedem ca cei mai buni alpinisti se catara si merg pe munte ca antrenament pentru ascensiunile pe care si le propun.
Pe munte trebuie sa iti cari in sus atat propria greutate, cat si a echipamentului pe care il folosesti, si in concluzie antrenamentul aerob trebuie sa se bazeze in mod prioritar pe dezvoltarea acestei capacitati. Este evident ca mersul pe munte si alergatul sunt cele mai apropiate de acest scop, mai ales daca sunt practicate in panta. Un asemenea antrenament este mult mai specific decat inotul sau mersul pe bicicleta. Statul in sa pe bicicleta preia o parte din greutatea corporala. Pana la urma bicicleta este un mijloc de transport, asta ar si trebui sa faca, asa cum apa preia si ea in mod diferit greutatea corpului, prin felul in care este pozitionat corpul in apa. Aceeasi pozitie face ca inima sa pompeze sange mai usor si efectul de racire pe care il are apa asupra muschilor nu exista atunci cand alergi la deal pe o panta abrupta si simti ca iei foc. Daca pe schiuri poti urca intr-o zi patru sau chiar sase mii de metri diferenta de nivel, incearca sa o faci si pe picioare.
Nu este de neglijat nicio forma de antrenament alternativ si cred ca este chiar recomandabil pentru diversitate in momentele in care o schimbare se impune, pentru a rupe monotonia aceluiasi tip de antrenament sau pentru zilele de odihna activa, sa faci o sesiune de inot sau o tura pe bicicleta. Intr-o perioada cand o accidentare la glezna ma oprea de la multe exercitii si singurul efort aerob care nu ii incetinea vindecarea era mersul pe bicicleta, am petrecut mai multe saptamani transpirand pe o bicicleta stationara. E adevarat ca am incercat sa stau cat mai putin posibil in sa. Stiu chiar oameni care pentru a evita tentatia de a folosi saua la antrenament, o demonteaza de pe bicicleta.
Cu toate acestea, privind in urma, pot spune ca cea mai buna pregatire aeroba pentru turele pe munti mari a fost parcurgerea de vai alpine in Bucegi sau de sectoare cat mai lungi de creasta in Fagaras, completand cu antrenamente de alergare pe distante lungi sau intervale. La fel cum inaintea unui proiect cu o componenta de catarare tehnica predominanta am acordat mai multa importanta traseelor de perete si antrenamentului la sala de escalada. De fiecare data, am savurat din cand in cand si cate o ora de inot care reprezenta o evadare reconfortanta inainte de revenirea la rutina pregatirii de baza.

Publicat pe

Accidentari

Aspect mai putin placut al oricarui sport, este prea des intalnit pentru a fi ignorat. In alpinism si escalda apare uneori chiar mai repede decat in alte activitati. Este frustrant sa constati ca esti accidentat cand de-abia ai inceput sa te antrenezi plin de avant si entuziasm sau cand erai in varf de forma si te pregateai sa realizezi proiectul visat pentru un intreg an. De obicei lucrurile se intampla cam asa: incepi sa te antrenezi, devii tot mai puternic, te accidentezi, faci o pauza, de obicei lunga, te refaci, o iei de la capat. Sau renunti.

Se intampla des sa vrei la nivel mental mai mult decat poate corpul tau si sa fii suficient de motivat sa te impingi pana acolo. Sau pana dincolo. Si atunci se intampla. Discutia dintre creier, muschi, tendoane si oase nu ajunge mereu la un consens. Obiectivele noastre de antrenament si pe munte sunt acum, chiar acum sau intr-un interval pe care ni l-am fixat in functie de sezon, de dorinte, de ce am citit etc. Doar ca se poate intampla ca tot mecanismul fizic din organismul nostru care conduce la nivelul de antrenament necesar sa aiba nevoie de un alt interval de timp. Chiar si in cadrul mecanismului nu exista aceasta convergenta. Rezistenta musculara creste intr-un ritm mai rapid fata de ritmul cu care se obisnuiesc tendoanele si articulatiile cu acelasi efort. Cand te gandesti ca efortul de la antrenament da roade rapid sau foarte rapid, s-ar putea ca totul sa fie foarte bine, dar s-ar putea ca termenul corect sa fie prea rapid si dupa colt sa pandeasca o accidentare. Chiar daca se pot face transformari evidente in conditia fizica si capacitatea de efort intr-un interval de ordinul saptamanilor, uneori coatele, umerii, degetele s-ar putea sa ramana in urma fata de muschi si de timpul scurt in care ne-am propus sa realizam transformarea.

Sportul in general, si alpinismul in special, este o provocare fizica, dar si mentala. O sincronizare intre minte si corp este esentiala, dar nu usor de atins.

Acum doi ani ma bucuram ca fac progrese la anduranta prin circuite specifice in sala de escalada. Totul a mers bine mai multe saptamani, numarul de circuite crestea, la fel si lungimea lor. Pana intr-o zi cand o durere subtila la un deget s-a instaurat si nu a mai plecat pana nu am facut pauza. Evident nu am facut o pauza prea lunga, si a recidivat. Am constatat ca probleme care cu zece ani in urma nu ma afectau si doar le percepeam la cei din jur, au ajuns si la mine. Refacerea dupa efort dureaza ceva mai mult, fara refacere apar accidentarile. Statistica in schimb, nu are legatura cu varsta, aud si vad din jurul meu oameni de toate varstele care se plang de accidentari la falange, la coate si la umeri. Evident fracturile si entorsele sunt o alta liga, din care din pacate am facut si eu parte de cateva ori.

O accidentare de orice natura, chiar daca pare o tragedie, si paradoxal, in primul rand pentru ca nu poti sa faci ce iti place mai mult, ar putea fi mai degraba o lectie. Nu usor de invatat, dar util. Nu poti sa ajungi prea departe cu un picior permanent pe frana, dar daca nu stii unde e frana, sunt sanse sa iesi de pe drum. Tuturor ne place cand redescoperim ca uneori avem entuziasmul si gandirea din adolescenta care ne mobilizeaza sa ne depasim limitele si sa credem ca orice este posibil. Important insa este sa nu uitam ca, pe masura ce trec anii, spre deosebire de minte, corpul este poate mai puternic intr-un fel, dar mai fragil in altul.