Alpinismul este un sport care solicita corpul la modul general si de aici tendinta de antrenament general in vederea atingerii unui obiectiv alpin. Am intalnit si experimentat diverse forme de antrenament care aveau ca scop final obtinerea unei capacitati mai mari de efort pe munte. Asta se concretiza in efort aerob de genul mersului pe bicicleta, inotului sau schiului de tura. Rezultatele se simteau. Dar care este, totusi, antrenamentul care poate sa iti ofere cel mai bun rezultat intr-un interval de timp scurt?
Tragand cu coada ochiului la alte sporturi, este usor de constatat ca cei mai buni canotori se antreneaza vaslind, cei mai buni inotatori inoata la antrenamente, cei mai buni schiori schiaza si cei mai buni alergatori alearga. Printr-o generalizare simpla, ar trebui sa vedem ca cei mai buni alpinisti se catara si merg pe munte ca antrenament pentru ascensiunile pe care si le propun.
Pe munte trebuie sa iti cari in sus atat propria greutate, cat si a echipamentului pe care il folosesti, si in concluzie antrenamentul aerob trebuie sa se bazeze in mod prioritar pe dezvoltarea acestei capacitati. Este evident ca mersul pe munte si alergatul sunt cele mai apropiate de acest scop, mai ales daca sunt practicate in panta. Un asemenea antrenament este mult mai specific decat inotul sau mersul pe bicicleta. Statul in sa pe bicicleta preia o parte din greutatea corporala. Pana la urma bicicleta este un mijloc de transport, asta ar si trebui sa faca, asa cum apa preia si ea in mod diferit greutatea corpului, prin felul in care este pozitionat corpul in apa. Aceeasi pozitie face ca inima sa pompeze sange mai usor si efectul de racire pe care il are apa asupra muschilor nu exista atunci cand alergi la deal pe o panta abrupta si simti ca iei foc. Daca pe schiuri poti urca intr-o zi patru sau chiar sase mii de metri diferenta de nivel, incearca sa o faci si pe picioare.
Nu este de neglijat nicio forma de antrenament alternativ si cred ca este chiar recomandabil pentru diversitate in momentele in care o schimbare se impune, pentru a rupe monotonia aceluiasi tip de antrenament sau pentru zilele de odihna activa, sa faci o sesiune de inot sau o tura pe bicicleta. Intr-o perioada cand o accidentare la glezna ma oprea de la multe exercitii si singurul efort aerob care nu ii incetinea vindecarea era mersul pe bicicleta, am petrecut mai multe saptamani transpirand pe o bicicleta stationara. E adevarat ca am incercat sa stau cat mai putin posibil in sa. Stiu chiar oameni care pentru a evita tentatia de a folosi saua la antrenament, o demonteaza de pe bicicleta.
Cu toate acestea, privind in urma, pot spune ca cea mai buna pregatire aeroba pentru turele pe munti mari a fost parcurgerea de vai alpine in Bucegi sau de sectoare cat mai lungi de creasta in Fagaras, completand cu antrenamente de alergare pe distante lungi sau intervale. La fel cum inaintea unui proiect cu o componenta de catarare tehnica predominanta am acordat mai multa importanta traseelor de perete si antrenamentului la sala de escalada. De fiecare data, am savurat din cand in cand si cate o ora de inot care reprezenta o evadare reconfortanta inainte de revenirea la rutina pregatirii de baza.
Care e antrenamentul cu cel mai bun randament?
