Accidentari

Aspect mai putin placut al oricarui sport, este prea des intalnit pentru a fi ignorat. In alpinism si escalda apare uneori chiar mai repede decat in alte activitati. Este frustrant sa constati ca esti accidentat cand de-abia ai inceput sa te antrenezi plin de avant si entuziasm sau cand erai in varf de forma si te pregateai sa realizezi proiectul visat pentru un intreg an. De obicei lucrurile se intampla cam asa: incepi sa te antrenezi, devii tot mai puternic, te accidentezi, faci o pauza, de obicei lunga, te refaci, o iei de la capat. Sau renunti.

Se intampla des sa vrei la nivel mental mai mult decat poate corpul tau si sa fii suficient de motivat sa te impingi pana acolo. Sau pana dincolo. Si atunci se intampla. Discutia dintre creier, muschi, tendoane si oase nu ajunge mereu la un consens. Obiectivele noastre de antrenament si pe munte sunt acum, chiar acum sau intr-un interval pe care ni l-am fixat in functie de sezon, de dorinte, de ce am citit etc. Doar ca se poate intampla ca tot mecanismul fizic din organismul nostru care conduce la nivelul de antrenament necesar sa aiba nevoie de un alt interval de timp. Chiar si in cadrul mecanismului nu exista aceasta convergenta. Rezistenta musculara creste intr-un ritm mai rapid fata de ritmul cu care se obisnuiesc tendoanele si articulatiile cu acelasi efort. Cand te gandesti ca efortul de la antrenament da roade rapid sau foarte rapid, s-ar putea ca totul sa fie foarte bine, dar s-ar putea ca termenul corect sa fie prea rapid si dupa colt sa pandeasca o accidentare. Chiar daca se pot face transformari evidente in conditia fizica si capacitatea de efort intr-un interval de ordinul saptamanilor, uneori coatele, umerii, degetele s-ar putea sa ramana in urma fata de muschi si de timpul scurt in care ne-am propus sa realizam transformarea.

Sportul in general, si alpinismul in special, este o provocare fizica, dar si mentala. O sincronizare intre minte si corp este esentiala, dar nu usor de atins.

Acum doi ani ma bucuram ca fac progrese la anduranta prin circuite specifice in sala de escalada. Totul a mers bine mai multe saptamani, numarul de circuite crestea, la fel si lungimea lor. Pana intr-o zi cand o durere subtila la un deget s-a instaurat si nu a mai plecat pana nu am facut pauza. Evident nu am facut o pauza prea lunga, si a recidivat. Am constatat ca probleme care cu zece ani in urma nu ma afectau si doar le percepeam la cei din jur, au ajuns si la mine. Refacerea dupa efort dureaza ceva mai mult, fara refacere apar accidentarile. Statistica in schimb, nu are legatura cu varsta, aud si vad din jurul meu oameni de toate varstele care se plang de accidentari la falange, la coate si la umeri. Evident fracturile si entorsele sunt o alta liga, din care din pacate am facut si eu parte de cateva ori.

O accidentare de orice natura, chiar daca pare o tragedie, si paradoxal, in primul rand pentru ca nu poti sa faci ce iti place mai mult, ar putea fi mai degraba o lectie. Nu usor de invatat, dar util. Nu poti sa ajungi prea departe cu un picior permanent pe frana, dar daca nu stii unde e frana, sunt sanse sa iesi de pe drum. Tuturor ne place cand redescoperim ca uneori avem entuziasmul si gandirea din adolescenta care ne mobilizeaza sa ne depasim limitele si sa credem ca orice este posibil. Important insa este sa nu uitam ca, pe masura ce trec anii, spre deosebire de minte, corpul este poate mai puternic intr-un fel, dar mai fragil in altul.

Puterea vizualizarii

Presupune imaginatie. Presupune sa ai incredere ca vei reusi. Presupune sa repeti cu ochii inchisi fiecare portiune a traseului, eventual fiecare miscare, eventualele probleme, rezolvarea lor, deciziile care trebuie luate in anumite situatii, starea mentala din momentele cruciale.
Cu cat mai multe detalii vizualizezi, cu atat mai bine, de exemplu cum te legi la sireturi intr-un cort stramt, la ora 2 dimineata, cum te feresti de peretii cortului plini de condens inghetat, temperatura de afara, momentul cand depasesti pasajul cheie al ascensiunii, mirosul pe care il simti, momentul cand pui piciorul pe varf sau iesi din perete. Toate acestea te familiarizeaza si te apropie de ceea ce va urma. Ca sa poti vizualiza cat mai exact, ajuta sa te documentezi, sa vorbesti cu oameni care eventual au fost pe traseul pe care vrei sa mergi, sa vezi filmari din portiuni cheie ale rutei, sa studiezi fotografii, sa citesti carti care descriu ascensiunea. Pe langa analiza acestor informatii, imaginatia ta face restul.
Foarte important este sa nu vizualizezi esecul sau accidentarea, acestea plasand capcane in subconstient. Fiecare process de vizualizare trebuie sa se termine cu succes. Daca realizezi ca vizualizezi aspecte negative, trebuie sa te opresti, pentru ca altfel, iti setezi singur situatii care sa se termine prost, iti programezi esecul sau o prestatie slaba. In cazul asta, trebuie sa incepi din nou si sa nu te opresti pana nu vizualizezi reusita ascensiunii. Asta inseamna sa exersezi succesul.
Asa cum planificarea pregateste constientul, vizualizarea pregateste subconstientul. Ambele sunt procese de baza in pregatirea pentru o ascensiune importanta.
Vizualizarea este un proces care antreneaza subconstientul pentru solutionarea diverselor situatii care pot aparea. Ele pot sa nu apara niciodata, dar capacitatea subconstientului de a rezolva situatii va creste. Vizualizarea pozitiva ajuta, cea negativa este autosabotaj. Daca uneori nu este timp sau dispozitie pentru o vizualizare pozitiva, din pacate, vizualizarea negativa poate aparea insidios, pe nesimtite, singura. Atentie la acest lucru – cand te surprinzi vizualizand situatii negative sau cautand scuze pentru esec, e timpul sa preiei initiativa si sa incepi vizualizarea pozitiva.

Despre apa

Apa este viata. Se stie ca din cauza deshidratarii se moare mai repede decat din cauza inanitiei. Desi sunt cunoscute putine cazuri de alpinisti care au murit din cauza deshidratarii, efectele sale asupra musculaturii si capacitatii de efort nu sunt deloc de neglijat. Procentele cu care scade forta si viteza sunt mai mult decat dublul procentelor cu care scade nivelul de hidratare. Efortul constant fara hidratare face pulsul sa creasca. Deshidratarea vine din multe directii cum ar fi transpiratia si evaporatia din respiratie – in zonele reci cu aer uscat, cum ar fi muntii cu altitudini mari acest fenomen este amplificat. Deshidratarea face ca sangele sa se ingroase, de aici rezulta un aport mai mic de oxigen si nutrient catre muschi, reducerea circulatiei periferice care duce la degeraturi etc. Setea nu este cel mai bun etalon al deshidratarii, cand simti setea deja este tarziu, capacitatea de efort fiind serios afectata.
Daca studiile arata ca e nevoie de 5-6 litri de lichide pentru o zi lumina de efort , in practica asta este destul de greu de realizat. In general, majoritatea alpinistilor se rezuma la mult mai putin. Cu toate acestea, diferenta este evidenta. In 2010, in Alaska, am reusit sa beau in mod constant patru-cinci litri de lichid pe zi in timpul ascensiunii pe traseul West Rib, pe varful McKinley. Cum nu puteam si nu doream sa caram prea multa apa cu noi, ar fi inghetat oricum, asta presupunea ca in mod constant sa topim zapada, chiar si in timpul zilei. In momentul cand am acceptat ideea ca ne vom opri, vom gasi sau amenaja o platforma pe care sa asezam arzatorul si sa topim intre doi si patru litri de apa din zapada, lucrurile nu au fost chiar asa de incomode. Diferenta in bine in capacitatea mea de efort fata de ascensiuni chiar mai usoare la aceeasi altitudine a fost uimitoare. A fost prima data cand am pus in practica teoria si am constatat ca functioneaza.
Sa bei constant cantitati mici de apa este mai eficient decat sa bei punctual cantitati mari. Cu toate astea, uneori este imposibil sa te hidratezi corespunzator, cum ar fi rutele de stanca unde nu gasesti zapada si cantitatile necesare de apa care ar trebui carate ar face imposibila catararea. Atunci seara si dimineata deshidratarea trebuie compensata. Sarurile de rehidratare au rolul lor in restabilirea echilibrului electrolitic in organism.
Importanta este si atentia la imbracaminte si la mentinerea unei temperaturi a corpului care sa genereze cat mai putina transpiratie.
Daca in turele de o zi efectele deshidratarii pot trece mai putin observate, la ascensiunile de mai multe zile consecintele pot fi dramatice, putand duce la esec, degeraturi sau epuizare.
Daca este complicat de masurat si de evaluat cata apa sa bei, varianta simpla este sa bei apa pana urina devine transparenta.
Asa cum suna sloganul unui producator de sisteme de hidratare: „Hidrateaza-te sau mori!”.

Atitudine si motivatie

E foarte delicat sa definesti ce este o atitudine buna si ce este o atitudine rea pentru atingerea unui obiectiv in alpinism. Cert este ca atunci cand atitudinea iti distruge concentrarea, esecul se apropie, indiferent cat de pregatit sau de antrenat esti. Cata vreme nu iti doresti cu adevarat, nu ai ce sa cauti pe munte. Dar exista si o alta posibilitate – aceea cand ai nevoie sa fii pe munte. Este la fel de valabil, dar nevoia trebuie sa fie la fel de puternica precum trebuie sa fie dorinta in primul caz. Cand mintea nu este acolo in totalitate, devii mai slab. Cand te concentrezi pe lucruri sau situatii de la sute sau mii de kilometri distanta, pe care oricum nu le poti schimba, in loc sa te focusezi pe ce ai de facut in momentul ala, care conteaza, devii mai slab. Cand nu te poti concentra sau nu mai vrei sa urci muntele, poate este mai bine sa nu o mai faci.

Atunci cand ai de urcat un munte, acceptiunea de atitudine buna sau rea nu prea are legatura cu cea comuna. Realizari impresionante in alpinism au fost generate de furie sau frustrare. Desi o asemenea atitudine ar putea fi descrisa ca si rea. In mod sigur nu este cel mai fericit caz, dar o atitudine cu adevarat rea este cea care te impiedica sa iti realizezi scopul.

Atitudinea potrivita este starea mentala care te propulseaza catre telul propus, indiferent ca este o stare zen sau furie dezlantuita. Tulburarile interioare au avut rolul lor in a inspira ascensiuni memorabile, chiar daca privitorii neinitiati privesc aceste framantari ca o stare negativa. Este adevarat ca pentru persoana in cauza este un moment pe care poate nu si l-ar fi dorit, dar cei pregatiti pot fructifica aceste neajunsuri in oportunitati. Experienta, atentia si constientizarea faptului ca performezi intr-o asemena stare sunt factorii care te tin in viata cand actionezi in acest fel.

Uneori acest gen de abordari au dus la dezastre, dar alteori intrebarile, dubiile si confuzia au fost izvoarele creativitatii, atat in sport, cat si in arta. Sau in sport ca arta. Caz in care ele sunt atitudini potrivite.