Publicat pe

Esti predispus la alergii? Afla cat de periculos este praful de casa

Incidenta alergiilor este tot mai mare, aceasta problema atingand proportii pandemice. Doar la nivel european, circa 150 de milioane de persoane sufera de cel putin o alergie. Mai mult, bolile alergice afecteaza 15%-30% din populatia tarilor dezvoltate. Estimarile arata ca reactiile alergice vor fi tot mai des intalnite: potrivit Academiei Europener de Alergie si Imunologie Clinica, peste 15 ani cel putin unul din doi europeni va suferi de un tip de alergie.

De ce facem alergii?

Raspunsul la aceasta intrebare nu poate fi oferit cu exactitate nici de experti. Printre factorii incriminanti sunt insa enumerati urmatorii: expunerea tot mai ridicata la proteine animale (cainii si pisicile de casa), fumatul, poluarea atmosferica, scurtarea duratei alaptarii la san si introducerea precoce a laptelui de vaca. In mod paradoxal, bolile alergice au o incidenta mai scazuta in randul persoaneor care au o alimentatie deficitara, o frecventa marita a bolilor infectioase, cu alte cuvinte la cei aflati la baza societatii – cu venituri mai mici.
Care este cauza alergiei la praful de casa?
Potrivit specialistilor, o raspandire foarte mare in randul alergenilor o au acarienii, care sunt fiinte microscopice inrudite cu paianjenii. Acestia sunt prezenti in praful de casa si cauzeaza acest tip de alergie.
Stii ca ai alergie la praful de casa daca:
– Stranuti
– Ai mancarimi nazale
– Ai secretii nazale apoase
– Suferi de obstructie nazala
– Ai mancarime palatinala
– Lacrimezi, ai mancarimi oculare, ochi rosii sau pleoape inflamate
– Ai eruptii cutanate fugace, rapide, umflaturi
*Trebuie mentionat faptul ca simptomele enumerate mai sus nu se manifesta neaparat simultan.
De fapt, sunt trei forme de manifestare ale alergiei la praful de casa:
1) Rinita alergica – reactia alergica se manifesta la nivelul mucoasei nazale. Simptomele asociate cu aceasta forma de manifestare sunt: stranutul, rinoreea (secreţie apoasă abundentă la nivelul nasului), pruritul nazal (mâncărime la nivelul nasului), înfundarea nasului şi altele. De regula, aceste simptome se manifesta pe parcursul intregului an, insa persoanele afectate pot simti agravari sau ameliorari temporare.
2) Conjunctivita alergica – alergia se manifesta la nivelul mucoasei oculare si insoteste, de obicei, rinita prin alergie la praful de casa. Simptomele cel mai des intalnite sunt: senzaţia de usturime la ochi, lăcrimare excesivă şi altele.
3) Astmul alergic – o forma particulara de ast, asociata cu reactia alergica la praf. Crizele astmice apar cel mai des in timpul noptii, mai cu seama in incaperi cu umiditate ridicata si mult praf.

Iata ce poti face daca ai alergie la praf: in primul rand, asigura-te ca mentii locuinta curata, aeriseste regulat si sterge praful cat de des poti. Locuinta murdara creste riscul alergiei la praf. Cu toate acestea, procedeele obisnuite de curatenie nu duc la inlaturarea acestei afectiuni alergice – de aceea este recomandat sa elimini sursele de umezeaza, sa folosesti asternuturi din tesaturi usor de spalat, sa nu stai in locuinta cand se face curatenie daca stii deja ca ai alergie la praf, sa folosesti aspiratorul si nu matura, sa renunti la covoare sau draperii grele si sa indepartezi din casa obiectele care retin praful – bibelouri, mileuri. In afara de controlul expunerii la praf, este recomandata evictia – cum o numesc specialistii, dar si administrarea medicamentelor antialergice sau vaccinuri alergenice.

Surse: sanatateplus.ro, csid.ro.

Publicat pe

Continuitate

Multi se intreaba cum sa se mentina in forma atunci cand au o pasiune care presupune efort fizic, asa cum este alpinismul. Am avut ocazia sa cunosc de curand doi oameni care mi-au dat de gandit legat de ce inseamna sa fii in forma. Nelu Sacarea si Costel Cojanu au 60 si respectiv 51 de ani si au fost alpinisti profesionisti, adica in adevaratul sens al cuvantului – asa cum astazi sunt putini sportivi in tara noastra, exceptand sfera fotbalului. Perioada asta s-a terminat acum aproximativ douazeci de ani. Ma astepam sa vad niste oameni in forma excelenta pentru varsta lor. Ei bine, lucrurile stau un pic diferit. Dupa cateva momente in care am facut planul, am intrat, impreuna cu partenerul meu Rudy Nagy, in acelasi traseu de alpinism in care tocmai intrasera cei doi. Ma bucuram ca, fiind in Prapastiile Zarnestiului, terenul lor de joaca de zeci de ani, merg in fata noastra si nu vom avea probleme in a gasi linia traseului, fiind intr-o zona cvasinecunoscuta de mine si fara niciun fel de schita a traseului. Imi inchipuiam ca ei stiu traseul ca in palma, ca se vor misca repede, dar ca vom putea sa tinem pasul pentru o vreme. Ei bine, singurul contact a fost in prima regrupare, dupa care nu i-am mai vazut decat pe poteca pe care se coboara din perete, dupa ce terminasera traseul. Noi eram cam la jumatate. A doua intalnire a fost cand am iesit noi din perete si ei erau langa noi, dupa ce parcursesera inca un traseu de o lungime si dificultate similare. Daca un traseu de alpinism de mai multe lungimi de coarda e una si se mai permite folosirea progresiei cu ajutorul punctelor de asigurare, escalada sportiva inseamna trasee mai scurte de dificultate considerabila, unde punctele de asigurare nu se folosesc la altceva – pe scurt este o gimnasica pe stanca. Si la acest capitol cei doi au parcurs, pe rand, fara probleme, un traseu de o dificultate clasata in esalonul superior al scarii de masura specifice.
Am constientizat, de fapt, ce inseamna continuitatea, dedicatia si perseverenta. Numarul de ore de antrenament si practica efectiva pentru fiecare dintre ei se scrie cu cinci cifre. De aici vine constienta a ceea ce este posibil la un anumit moment si automat, siguranta. Desigur, acest nivel este rezultatul unei constructii de o viata unde in fiecare zi s-a asezat o caramida si fundatia a fost construita cu simt de raspundere si ceea ce pentru unii inseamna asumarea unor riscuri mari, pentru altii inseamna o experienta in deplina securitate.
Siguranta vine din experienta, care vine cu rabdare si mai ales cu multa munca. Insa rezultatele fac diferenta – la varsta la care unii stau la coada la farmacie, altii nici macar nu ii tin pe altii la coada in pereti verticali, din simplul motiv ca se misca foarte repede si sigur. Evident, faptul ca se pot antrena si practica sportul care ii pasioneaza la un asemenea nivel, se datoreaza faptului ca au inceput ceva mai devreme. Dar un lucru este foarte clar – am vazut cu ochii mei exemplificarea sloganului: „Nu exista scuze!”
Concluzia este una: ca sa fii permanent in forma, incearca sa nu iti iesi niciodata din forma!

Publicat pe

Orientare

Cei 1400 de metri diferenta de nivel care separa fosta statie meteorologica si varful Kazbek din Caucazul Georgian nu sunt un teren dificil tehnic, in schimb, pe vreme nefavorabila, ofera probleme serioase de orientare. Plecand spre varf pe intuneric si la lumina stelelor eram destul de optimist cu privire la starea vremii. Dar dupa vreo trei ore de lumina, sperantele mele au inceput sa se destrame cate putin cu fiecare dintre cele trei grupuri ghidate care plecasera inaintea noastra si care se intorceau din cauza dificultatilor de orientare cauzate de vantul si ceata care acoperea pantele superioare ale muntelui. Intr-adevar, perspectivele de a te rataci pe pantele largi fara prea multe repere era mare.
Cumva indoiti de faptul ca ghizii locali renunta, evident purtand o responsabilitate mai mare decat doar pentru propria persoana, eu si partenerul meu Alexandru Halibei , tinand cont de faptul ca vantul si ninsoarea nu erau insemnate si doar vizibilitatea era problema reala, decidem sa fortam si sa ne incercam norocul, dar si ceva mai mult decat atat – cunostintele de navigatie.
Pe rutele clasice de obicei nu ai nevoie de harta si busola – de multe ori sunt multe grupuri, in general si ghizi locali, asa ca teoretic, te uiti in stanga si in dreapta si faci ce fac si restul. Ei bine, daca asta poate fi o problema de scadere a satisfactiei explorarii, pentru noi, in momentul acela, se rezolvase. Muntele era tot numai al nostru, impreuna cu accesoriile de moment – vant, ninsoare si ceata.
Inainte ca tot campul vizual sa fie acoperit am consultat harta, am identificat reperele concludente, o creasta in extrema dreapta a culoarului de zapada pe care urcam si alte cateva palcuri de stanci. Am luat azimut spre punctele relevante vizibile si incet incet am inceput orbecaiala. Corvoada de a deschide harta in viscol nu a fost de neglijat, nici lucrul cu busola in aceleasi conditii nu semana cu cursurile de orientare turistica din liceu, dar cu doua pauze in care am sapat in zapada cate un adapost asteptand sa treaca niste rafale puternice de vant, am ajuns la culoarul final, mai ingust si abrupt, marginit de niste muchii stancoase evidente care ne-a condus pe varf. A urmat o coborare in conditii similare, dar cu un pic de informatie recent acumulata despre ruta de urmat, ne-am descurcat.
A fost una dintre putinele situatii cand am folosit busola pe care o port in general in rucsac „degeaba”, la fel cum nu prea multa lume o face in zilele noastre, dar acest mic obiect aparent neinsemnat a facut diferenta. Diferenta in acest caz a fost intre a sta sau nu pe un varf de 5000 de metri, dar in alte situatii, a fost intre a ajunge jos in directia corecta sau a rataci pana la hipotermie.
Concluzia este una simpla: utilizarea hartii si busolei sunt si trebuie sa fie parte integranta din pregatirea oricui care merge pe munte. Un mic avantaj fata de GPS, scula foarte utila, incontestabil, este faptul ca busola, considerabil mai usoara, nu depinde de baterii si nici de harti digitale descarcate in avans, care in unele colturi de lume sunt mai greu de procurat.

Publicat pe

Suntem mai multi, suntem mai in siguranta?

Pe vremuri ti se spunea foarte clar sa nu mergi singur pe munte, pentru ca in caz ca se intampla vreun accident, cineva sa poata avea grija de accidentat, cineva sa dea alarma si asa mai departe. Foarte adevarat. Cumva insa, multa lume a ramas cu ideea ca esti cu atat mai in siguranta cu cat mai multa lume este pe munte. Ei bine, nu este asa, chiar dimpotriva. O stiam, auzisem povesti despre situatii similare, dar acum tocmai am trait-o.
Impartasind experienta impreuna cu prieteni mai vechi si mai noi, cu mai multa sau mai putina rutina pe munte, am participat la o ascensiune pe varful Grosglockner, care la cei aproape 3800 de metri este cel mai inalt munte din Austria. Apelativul de „cel mai inalt din…” se pare ca atrage si aici un numar mai mare de oameni fata de cat poate suporta muntele. Evident, nu ai cum sa te superi ca altii vor sa impartasasca aceleasi lucruri care iti plac si tie. Si tu esti unul dintre cei care vor sa urce aici si acum. Chiar si traseul mai dificil din apropiere, pe care il urcasem cu cativa ani inainte in conditii de iarna si in care nu vedeam alta fiinta vie in afara de partenerul meu, oferea acum imaginea unor mici ambuteiaje.
Chiar daca portiunea finala era ingusta, densitatea populatiei era mare. Pe sectiuni abrupte si creste pe care abia avea loc un om, se inghesuiau cei care mergeau la deal si cei care mergeau la vale. Plus cei care urcasera ruta vecina mai grea si coborau pe ruta clasica. Coada efectiv. Senzatia de siguranta asociata cu multimea disparuse si era evident pentru oricine, indiferent cata experienta pe munte avea.
In final, cu ceva dat din coate, o parte dintre noi au ajuns pe varf si o parte au coborat de pe varful secundar. Poate o decizie mai inteleapta, avand in vedere ca spre pranz zapada incepuse sa fie moale si alunecarile erau frecvente. Siguranta trebuie sa fie inainte de toate, chiar cu pretul regretului de a nu urca pe varf.
Cum nu consider o optiune sigura sa urc sau sa cobor tarziu in zi, in mod deliberat, pe o zapada care este departe de a fi stabila si intr-un moment al zilei cand furtunile de dupa-amiaza pot lovi crestele muntilor, doar pentru a evita aglomeratia, se pare ca lectia invatata a fost ca ascensiunea muntilor populari trebuie facuta ori mai devreme decat devreme in zi, ceea ce inseamna de fapt in noapte, ori in alt sezon mai exigent.