siguranta in conditii extreme Archives

Echilibru

Traim o perioada in care normele de siguranta se predau sistematic si metodic in orice domeniu si alpinismul nu face exceptie. Majoritatea oamenilor invata primele notiuni la sali de escalada de la un antrenor, pe munte multi fac primii pasi pe poteca sau in perete asistati de ghizi sau instructori. Exista carti si filme de tipul « cum sa… ». Toate acestea sunt benefice si normale pentru o societate care evolueaza spre intelepciunea de a nu reinventa roata de fiecare data cand cineva vrea sa se plimbe pe bicicleta. In trecut oamenii invatau in general singuri sau de la un prieten cum sa se lege in coarda, experimentau, se gandeau si analizau situatiile. In general dura mai mult sa ajungi la un anumit nivel fata de perioada actuala. Accidentele erau mai dese. Se invata pe calea cea grea. Exista insa acolo in acel trecut, sa ii zicem mai brutal si bazat mai mult pe selectie naturala, un element util care risca sa se piarda si fara de care, odata ajuns intr-o situatie neprevazuta, in care esti lipsit de accesoriile obisnuite si in care este imposibil sa aplici metodele invatate din carte, sa fie foarte complicat sa iesi.
Sa faci rapel, adica sa cobori pe verticala cu ajutorul corzii, presupune sa ai o carabiniera cu un filet de siguranta si un dispozitiv special prin care se trece coarda generand o frecare, in asa fel incat viteza coborarii se poate controla. In general dispozitivul respectiv se foloseste si pentru a asigura partenerul de catarat. Am vazut destui oameni care nu stiu cum s-ar putea sa isi asigure colegul sau sa faca rapel in cazul in care ar pierde respectivul dispozitiv, situatie deloc imposibila cand esti intr-un perete de stanca. Existe mai multe metode de a rezolva situatia cu ajutorul unei singure carabiniere cu filet sau cu doua sau mai multe carabiniere fara filet. Aceste lucruri sa zicem ca fac parte din capitolul improvizatie, dar iti pot salva ziua si poate mai mult decat atat.
La fel, teoretic si in general si practic, atunci cand se strica vremea, este mai intelept sa intrerupi ascensiunea si sa te retragi. Dar sunt si cazuri cand este mai sigur si mai rapid sa continui pentru a ajunge mai repede intr-un loc adapostit, pentru ca retragerea este foarte laborioasa si te metine mai mult in zona periculoasa. De exemplu, ninsoarea care a inceput brusc a transformat terenul pe care tocmai l-ai parcurs intr-o zona expusa la avalanse si e mai sigur sa fortezi urcarea in vreme rea si sa cobori pe o creasta sigura.
Pentru asta trebuie sa stii foarte bine regulile, sa le respecti, dar sa iti folosesti permanent si creierul pentru a depasi limitarile lor, atunci cand, din cauza situatiilor cu adevarat neprevazute, ele apar. Nu este o reala consolare pentru nimeni atunci cand se intampla un accident, in ciuda faptului ca victimele nu au gresit cu nimic in privinta respectarii regulilor.
Experienta generata de gandirea critica te invata sa analizezi si sa evaluezi permanent schimbarile de situatie si potentialul acestora de a aparea.
Un profesionist nu este cel care lucreaza cu improvizatii, insa un profesionist stie, la nevoie, sa apeleze la ele.

Continuitate

Multi se intreaba cum sa se mentina in forma atunci cand au o pasiune care presupune efort fizic, asa cum este alpinismul. Am avut ocazia sa cunosc de curand doi oameni care mi-au dat de gandit legat de ce inseamna sa fii in forma. Nelu Sacarea si Costel Cojanu au 60 si respectiv 51 de ani si au fost alpinisti profesionisti, adica in adevaratul sens al cuvantului – asa cum astazi sunt putini sportivi in tara noastra, exceptand sfera fotbalului. Perioada asta s-a terminat acum aproximativ douazeci de ani. Ma astepam sa vad niste oameni in forma excelenta pentru varsta lor. Ei bine, lucrurile stau un pic diferit. Dupa cateva momente in care am facut planul, am intrat, impreuna cu partenerul meu Rudy Nagy, in acelasi traseu de alpinism in care tocmai intrasera cei doi. Ma bucuram ca, fiind in Prapastiile Zarnestiului, terenul lor de joaca de zeci de ani, merg in fata noastra si nu vom avea probleme in a gasi linia traseului, fiind intr-o zona cvasinecunoscuta de mine si fara niciun fel de schita a traseului. Imi inchipuiam ca ei stiu traseul ca in palma, ca se vor misca repede, dar ca vom putea sa tinem pasul pentru o vreme. Ei bine, singurul contact a fost in prima regrupare, dupa care nu i-am mai vazut decat pe poteca pe care se coboara din perete, dupa ce terminasera traseul. Noi eram cam la jumatate. A doua intalnire a fost cand am iesit noi din perete si ei erau langa noi, dupa ce parcursesera inca un traseu de o lungime si dificultate similare. Daca un traseu de alpinism de mai multe lungimi de coarda e una si se mai permite folosirea progresiei cu ajutorul punctelor de asigurare, escalada sportiva inseamna trasee mai scurte de dificultate considerabila, unde punctele de asigurare nu se folosesc la altceva – pe scurt este o gimnasica pe stanca. Si la acest capitol cei doi au parcurs, pe rand, fara probleme, un traseu de o dificultate clasata in esalonul superior al scarii de masura specifice.
Am constientizat, de fapt, ce inseamna continuitatea, dedicatia si perseverenta. Numarul de ore de antrenament si practica efectiva pentru fiecare dintre ei se scrie cu cinci cifre. De aici vine constienta a ceea ce este posibil la un anumit moment si automat, siguranta. Desigur, acest nivel este rezultatul unei constructii de o viata unde in fiecare zi s-a asezat o caramida si fundatia a fost construita cu simt de raspundere si ceea ce pentru unii inseamna asumarea unor riscuri mari, pentru altii inseamna o experienta in deplina securitate.
Siguranta vine din experienta, care vine cu rabdare si mai ales cu multa munca. Insa rezultatele fac diferenta – la varsta la care unii stau la coada la farmacie, altii nici macar nu ii tin pe altii la coada in pereti verticali, din simplul motiv ca se misca foarte repede si sigur. Evident, faptul ca se pot antrena si practica sportul care ii pasioneaza la un asemenea nivel, se datoreaza faptului ca au inceput ceva mai devreme. Dar un lucru este foarte clar – am vazut cu ochii mei exemplificarea sloganului: „Nu exista scuze!”
Concluzia este una: ca sa fii permanent in forma, incearca sa nu iti iesi niciodata din forma!

Siguranta, viteza si greutatea

Chiar daca e bine sa ai grija unde pui fiecare pas si e adevarat ca graba strica treaba, unii parcurg niste rute in zile ,altii in ore si altii ‘’zboara ‘’ prin aceleasi locuri in niste timpi incredibili de ordinul zecilor de minute. Explicatiile sunt multe, printre ele fiind o dotare genetica deosebita, antrenamentul superior si nu in ultimul rand greutatea rucsacului. Avand in vedere ca primele doua sunt mai greu de controlat, respectiv de obtinut, despre al treilea aspect se pot face mai multe lucruri.
Cata vreme ne raportam la o logica simpla si anume ca cu cat stai mai putin timp expus pericolelor esti mai in siguranta, greutatea pe care o cari in spate poate face diferenta sau poate contribui la acea diferenta de siguranta. Chiar daca unii duc la extrem reducerea greutatii rucsacului in competitii sau in realizarea unor recorduri ‘’extreme’’, unele aspecte in acest sens pot ajuta pe oricine.
Multe lucruri se pot face pentru a reduce greutatea echipamentului creat, primul dintre ele fiind unul destul de consumerist – cumpararea unor echipamente cat mai usoare si upgradarea permanenta in sensul acesta, exista chiar un fel de fanatici in domeniu, dar intentia mea este de a vorbi despe un mod de a vedea lucurile.
Imi amintesc cum acum ceva vreme erau in voga rucsacii facuti integral dintr-un material foarte rezistent la abraziune, ‘’cordura’’, in pofida faptului ca erau foarte grei. In timp majoritatea oamenilor au constatat ca din orice material ar fi rucsacul, nu il tarasti nicaieri asa de tare incat sa merite sa cari in spate aproape un kilogram in plus la fiecare tura pentru a fi sigur ca te tine o viata. Aproape orice rucsac rezista la un pic de frecare cu stanca si daca chiar planifici sa il tragi pe langa un perete sute de metri, merita sa iti iei unul dedicat pentru asa ceva, un sac de perete, si atunci se schimba discutia. Deci, de ce sa nu folosesti un rucsac din materiale mai usoare ?
Sacul de dormit poate fi si el completat cu hainele pe care le cari oricum dupa tine. Nu are sens sa cari un sac de dormit forte calduros, dar si greu, doar ca sa dormi in tricou, cata vreme ai la tine oricum niste haine groase pe care le poti purta noaptea si astfel vei obtine acelasi confort termic utilizand un sac de dormit cu jumatate de kilogram mai usor.
Nimic nu se compara cu un ceai cald iarna si sunt multi fani ai termosului. Cu toate astea, un termos are cu cel putin jumatate de kilogram in plus fata de un bidon de plastic, poti inmulti un pic cantitatea de lichid din el adaugand zapada, dar o data ce s-a terminat ceaiul, ai la tine un fier de aproape un kilogram pe care doar il cari in spate. La aceeasi greutate, poti cara un arzator, o oala usoara si o butelie mica de gaz din care poti obtine mult mai mult lichid cald in timpul zilei. Bidonul de plastic poate fi tinut in rucsac invelit cu pufoaica si timpul cat lichidul va sta cald creste pana aproape de perioada in care ar trebui sa consumi respectiva cantitate de lichid.
Exemplele pot continua, dar ideea este aceeasi. Uneori pare greu de acceptat, dar s-a dovedit ‘’the hard way : light is right and speed is safety!’’

Orientare

Cei 1400 de metri diferenta de nivel care separa fosta statie meteorologica si varful Kazbek din Caucazul Georgian nu sunt un teren dificil tehnic, in schimb, pe vreme nefavorabila, ofera probleme serioase de orientare. Plecand spre varf pe intuneric si la lumina stelelor eram destul de optimist cu privire la starea vremii. Dar dupa vreo trei ore de lumina, sperantele mele au inceput sa se destrame cate putin cu fiecare dintre cele trei grupuri ghidate care plecasera inaintea noastra si care se intorceau din cauza dificultatilor de orientare cauzate de vantul si ceata care acoperea pantele superioare ale muntelui. Intr-adevar, perspectivele de a te rataci pe pantele largi fara prea multe repere era mare.
Cumva indoiti de faptul ca ghizii locali renunta, evident purtand o responsabilitate mai mare decat doar pentru propria persoana, eu si partenerul meu Alexandru Halibei , tinand cont de faptul ca vantul si ninsoarea nu erau insemnate si doar vizibilitatea era problema reala, decidem sa fortam si sa ne incercam norocul, dar si ceva mai mult decat atat – cunostintele de navigatie.
Pe rutele clasice de obicei nu ai nevoie de harta si busola – de multe ori sunt multe grupuri, in general si ghizi locali, asa ca teoretic, te uiti in stanga si in dreapta si faci ce fac si restul. Ei bine, daca asta poate fi o problema de scadere a satisfactiei explorarii, pentru noi, in momentul acela, se rezolvase. Muntele era tot numai al nostru, impreuna cu accesoriile de moment – vant, ninsoare si ceata.
Inainte ca tot campul vizual sa fie acoperit am consultat harta, am identificat reperele concludente, o creasta in extrema dreapta a culoarului de zapada pe care urcam si alte cateva palcuri de stanci. Am luat azimut spre punctele relevante vizibile si incet incet am inceput orbecaiala. Corvoada de a deschide harta in viscol nu a fost de neglijat, nici lucrul cu busola in aceleasi conditii nu semana cu cursurile de orientare turistica din liceu, dar cu doua pauze in care am sapat in zapada cate un adapost asteptand sa treaca niste rafale puternice de vant, am ajuns la culoarul final, mai ingust si abrupt, marginit de niste muchii stancoase evidente care ne-a condus pe varf. A urmat o coborare in conditii similare, dar cu un pic de informatie recent acumulata despre ruta de urmat, ne-am descurcat.
A fost una dintre putinele situatii cand am folosit busola pe care o port in general in rucsac „degeaba”, la fel cum nu prea multa lume o face in zilele noastre, dar acest mic obiect aparent neinsemnat a facut diferenta. Diferenta in acest caz a fost intre a sta sau nu pe un varf de 5000 de metri, dar in alte situatii, a fost intre a ajunge jos in directia corecta sau a rataci pana la hipotermie.
Concluzia este una simpla: utilizarea hartii si busolei sunt si trebuie sa fie parte integranta din pregatirea oricui care merge pe munte. Un mic avantaj fata de GPS, scula foarte utila, incontestabil, este faptul ca busola, considerabil mai usoara, nu depinde de baterii si nici de harti digitale descarcate in avans, care in unele colturi de lume sunt mai greu de procurat.