sporturi extreme Archives

Suntem mai multi, suntem mai in siguranta?

Pe vremuri ti se spunea foarte clar sa nu mergi singur pe munte, pentru ca in caz ca se intampla vreun accident, cineva sa poata avea grija de accidentat, cineva sa dea alarma si asa mai departe. Foarte adevarat. Cumva insa, multa lume a ramas cu ideea ca esti cu atat mai in siguranta cu cat mai multa lume este pe munte. Ei bine, nu este asa, chiar dimpotriva. O stiam, auzisem povesti despre situatii similare, dar acum tocmai am trait-o.
Impartasind experienta impreuna cu prieteni mai vechi si mai noi, cu mai multa sau mai putina rutina pe munte, am participat la o ascensiune pe varful Grosglockner, care la cei aproape 3800 de metri este cel mai inalt munte din Austria. Apelativul de „cel mai inalt din…” se pare ca atrage si aici un numar mai mare de oameni fata de cat poate suporta muntele. Evident, nu ai cum sa te superi ca altii vor sa impartasasca aceleasi lucruri care iti plac si tie. Si tu esti unul dintre cei care vor sa urce aici si acum. Chiar si traseul mai dificil din apropiere, pe care il urcasem cu cativa ani inainte in conditii de iarna si in care nu vedeam alta fiinta vie in afara de partenerul meu, oferea acum imaginea unor mici ambuteiaje.
Chiar daca portiunea finala era ingusta, densitatea populatiei era mare. Pe sectiuni abrupte si creste pe care abia avea loc un om, se inghesuiau cei care mergeau la deal si cei care mergeau la vale. Plus cei care urcasera ruta vecina mai grea si coborau pe ruta clasica. Coada efectiv. Senzatia de siguranta asociata cu multimea disparuse si era evident pentru oricine, indiferent cata experienta pe munte avea.
In final, cu ceva dat din coate, o parte dintre noi au ajuns pe varf si o parte au coborat de pe varful secundar. Poate o decizie mai inteleapta, avand in vedere ca spre pranz zapada incepuse sa fie moale si alunecarile erau frecvente. Siguranta trebuie sa fie inainte de toate, chiar cu pretul regretului de a nu urca pe varf.
Cum nu consider o optiune sigura sa urc sau sa cobor tarziu in zi, in mod deliberat, pe o zapada care este departe de a fi stabila si intr-un moment al zilei cand furtunile de dupa-amiaza pot lovi crestele muntilor, doar pentru a evita aglomeratia, se pare ca lectia invatata a fost ca ascensiunea muntilor populari trebuie facuta ori mai devreme decat devreme in zi, ceea ce inseamna de fapt in noapte, ori in alt sezon mai exigent.

Varful de forma

Varful de forma reprezinta apogeul unui ciclu de antrenament, perioada de maximum doua saptamani cand ai vrea sa fii pe varful pe care l-ai visat sau sa termini ultima lungime din peretele care te-a fascinat de ani de zile.
In general, un sportiv poate fi in varf de forma cel mult o data la fiecare sase luni, sau sa zicem o data pe sezon. Cand e vorba de alpinism, este mai greu de planificat, tinand cont ca variabilele ca sanatatea, norocul, vremea si conditiile de pe munte influenteaza foarte mult o ascensiune. De asemenea, majoritatea alpinistilor amatori nu pot sa se dedice complet antrenamentului, din motive profesionale, de familie etc. Asa ca, cu greu se poate corela varful de forma cu perioada optima de ascensiune. Dar se poate maximiza efectul periodizarii calculand inceperea ciclului de antrenament, plecand inapoi de la data cea mai probabila a ascensiunii. Daca de exemplu planifici sa efectuezi o ascensiune sau mai multe in Dolomiti la jumatatea lui iulie sau in jurul acestei perioade, poti incepe ciclul de antrenament la jumatatea lui februarie, avand la dispozitie timp pentru construirea unei forme fizice de baza, cresterea formei fizice specifice, odihna si refacere.
Dupa perioada ascensiunii si revenirea acasa, sa zicem sfarsitul lunii iulie, probabil ca o mare parte din forma fizica va fi disparut, la fel si cateva kilograme. E timpul pentru odihna fizica si psihica, vreme de cateva saptamani, alimentatie corespunzatoare, redobandirea greutatii corporale obisnuite, asta, evident, daca era cea care trebuie inainte de calatorie. Dupa aceea, poate incepe un nou ciclu de atrenament, avand ca obiectiv, sa zicem, o ascensiune in America de Sud, la jumatatea lui ianuarie.
Important este ca intre ciclurile de antrenament refacerea sa fie completa, atat din punct de vedere fizic, cat mai ales psihic, cu atat mai mult cu cat uneori obiectivul propus nu a fost atins sau impactul emotional al ascensiunii a fost semnificativ, pozitiv sau negativ, indiferent daca s-a incheiat cu succes sau nu. Totusi, daca pauza se prelungeste, pentru a nu eroda prea mult baza conditiei fizice, este indicat ca odihna sa fie una activa, practicand sporturi alternative sau efectuand ascensiuni de nivel mediu.

Mentinerea sanatatii

Unul din obiectivele importante si greu de atins in pregatire si in timpul unei expeditii este sa iti mentii o stare buna de sanatate. Daca esti sanatos si nu te accidentezi ai posibilitatea sa te antrenezi in mod constant la un nivel tot mai inalt, cheia succesului pentru orice realizare in sport.

Un alt aspect al problemei este acela ca, in vreme ce exercitiile fizice cu intensitate moderata intaresc imunitatea, antrenamentul intensiv o slabeste. Sportivii de performanta sunt mai predispusi la imbolnavire decat restul oamenilor, deoarece intensitatea antrenamentului si a evenimentelor sportive la care participa micsoreaza capacitatea organismului de a lupta cu boala.

Ideal este sa iti cunosti organismul si sa nu il fortezi mai mult decat poate el sa se adapteze la cresterea intensitatii efortului din timpul antrenamentelor. In timpul unei ascensiuni importante si mai ales dupa, este garantat ca esti mai vulnerabil la imbolnavire decat inainte. Supraantrenamentul are si el acelasi efect, dar pe termen mai lung.

Efortul la altitudine mare stimuleaza si el aparitia infectiilor respiratorii. Ideal este sa fii suficient de antrenat ca efortul facut la altitudine sa nu fie la intensitatea maxima pe care o poti genera si in acest fel sa nu iti afectezi prea tare sistemul imunitar. Un ideal greu de atins, e adevarat.

Odihna si sananatea sunt chiar mai importante decat antrenamentul atunci cand calatoresti in zone ca Asia, Africa, America de Sud, unde exista germeni cu care organismul nu este obisnuit sa lupte. Numai faptul ca zbori spre acele locuri te face susceptibil la a intra in contact cu germeni din toata lumea preluati in instalatia de aer conditionat a avionului. Supraantrenamentul te face si mai susceptibil la a contracta infectii, datorita slabirii capacitatii de aparare a organismului. De aceea e intr-un fel mai bine sa gresesti in minus decat in plus cand vine vorba de antrenament, pentru ca se poate recupera mai usor o lipsa de forma maxima decat efectul unei imbolnaviri care te va face sa stai pe bara o perioada indelungata.

Sistemul imunitar se pastreaza puternic cel mai bine intr-un organism odihnit si sanatos. Este mult mai usor de spus decat de facut intr-o societate care ne impune tot mai mult ritmul ei alert, dar sansele cresc constientizand acest aspect.