Publicat pe

Suntem mai multi, suntem mai in siguranta?

Pe vremuri ti se spunea foarte clar sa nu mergi singur pe munte, pentru ca in caz ca se intampla vreun accident, cineva sa poata avea grija de accidentat, cineva sa dea alarma si asa mai departe. Foarte adevarat. Cumva insa, multa lume a ramas cu ideea ca esti cu atat mai in siguranta cu cat mai multa lume este pe munte. Ei bine, nu este asa, chiar dimpotriva. O stiam, auzisem povesti despre situatii similare, dar acum tocmai am trait-o.
Impartasind experienta impreuna cu prieteni mai vechi si mai noi, cu mai multa sau mai putina rutina pe munte, am participat la o ascensiune pe varful Grosglockner, care la cei aproape 3800 de metri este cel mai inalt munte din Austria. Apelativul de „cel mai inalt din…” se pare ca atrage si aici un numar mai mare de oameni fata de cat poate suporta muntele. Evident, nu ai cum sa te superi ca altii vor sa impartasasca aceleasi lucruri care iti plac si tie. Si tu esti unul dintre cei care vor sa urce aici si acum. Chiar si traseul mai dificil din apropiere, pe care il urcasem cu cativa ani inainte in conditii de iarna si in care nu vedeam alta fiinta vie in afara de partenerul meu, oferea acum imaginea unor mici ambuteiaje.
Chiar daca portiunea finala era ingusta, densitatea populatiei era mare. Pe sectiuni abrupte si creste pe care abia avea loc un om, se inghesuiau cei care mergeau la deal si cei care mergeau la vale. Plus cei care urcasera ruta vecina mai grea si coborau pe ruta clasica. Coada efectiv. Senzatia de siguranta asociata cu multimea disparuse si era evident pentru oricine, indiferent cata experienta pe munte avea.
In final, cu ceva dat din coate, o parte dintre noi au ajuns pe varf si o parte au coborat de pe varful secundar. Poate o decizie mai inteleapta, avand in vedere ca spre pranz zapada incepuse sa fie moale si alunecarile erau frecvente. Siguranta trebuie sa fie inainte de toate, chiar cu pretul regretului de a nu urca pe varf.
Cum nu consider o optiune sigura sa urc sau sa cobor tarziu in zi, in mod deliberat, pe o zapada care este departe de a fi stabila si intr-un moment al zilei cand furtunile de dupa-amiaza pot lovi crestele muntilor, doar pentru a evita aglomeratia, se pare ca lectia invatata a fost ca ascensiunea muntilor populari trebuie facuta ori mai devreme decat devreme in zi, ceea ce inseamna de fapt in noapte, ori in alt sezon mai exigent.

Publicat pe

Mentinerea sanatatii

Unul din obiectivele importante si greu de atins in pregatire si in timpul unei expeditii este sa iti mentii o stare buna de sanatate. Daca esti sanatos si nu te accidentezi ai posibilitatea sa te antrenezi in mod constant la un nivel tot mai inalt, cheia succesului pentru orice realizare in sport.

Un alt aspect al problemei este acela ca, in vreme ce exercitiile fizice cu intensitate moderata intaresc imunitatea, antrenamentul intensiv o slabeste. Sportivii de performanta sunt mai predispusi la imbolnavire decat restul oamenilor, deoarece intensitatea antrenamentului si a evenimentelor sportive la care participa micsoreaza capacitatea organismului de a lupta cu boala.

Ideal este sa iti cunosti organismul si sa nu il fortezi mai mult decat poate el sa se adapteze la cresterea intensitatii efortului din timpul antrenamentelor. In timpul unei ascensiuni importante si mai ales dupa, este garantat ca esti mai vulnerabil la imbolnavire decat inainte. Supraantrenamentul are si el acelasi efect, dar pe termen mai lung.

Efortul la altitudine mare stimuleaza si el aparitia infectiilor respiratorii. Ideal este sa fii suficient de antrenat ca efortul facut la altitudine sa nu fie la intensitatea maxima pe care o poti genera si in acest fel sa nu iti afectezi prea tare sistemul imunitar. Un ideal greu de atins, e adevarat.

Odihna si sananatea sunt chiar mai importante decat antrenamentul atunci cand calatoresti in zone ca Asia, Africa, America de Sud, unde exista germeni cu care organismul nu este obisnuit sa lupte. Numai faptul ca zbori spre acele locuri te face susceptibil la a intra in contact cu germeni din toata lumea preluati in instalatia de aer conditionat a avionului. Supraantrenamentul te face si mai susceptibil la a contracta infectii, datorita slabirii capacitatii de aparare a organismului. De aceea e intr-un fel mai bine sa gresesti in minus decat in plus cand vine vorba de antrenament, pentru ca se poate recupera mai usor o lipsa de forma maxima decat efectul unei imbolnaviri care te va face sa stai pe bara o perioada indelungata.

Sistemul imunitar se pastreaza puternic cel mai bine intr-un organism odihnit si sanatos. Este mult mai usor de spus decat de facut intr-o societate care ne impune tot mai mult ritmul ei alert, dar sansele cresc constientizand acest aspect.

Publicat pe

Dincolo de CV

E greu sa evaluezi potentialul unui alpinist la un anumit moment, pentru un proiect anume. E simplu sa te bazezi pe experienta anterioara, este relevant, dar nu este singurul element definitoriu. Este nevoie sa urci un munte acum, nu sa fi urcat o lista de munti in trecut. Este destul de evident ca, oricati munti ai fi urcat in trecut, nu este esential pentru muntele pe care urmeaza sa il urci. Pe munte chiar nu il intereseaza. Dar chiar deloc. Muntii urcati in trecut nu garanteaza entuziasmul si dorinta de a urca urmatorul munte si motivatiile de orice natura sunt incercate din greu atunci cand panta devine tot mai abrupta.

Ca sa urci muntele din fata ta trebuie sa castigi fiecare metru de pe el, nu ai cum sa il urci gandindu-te la cati metri ai urcat pe muntii pe care deja ai fost. De fapt, asta poate deveni obositor. Daca traiesti in trecut si ai mereu in cap muntii pe care i-ai urcat, s-ar putea sa duci dupa tine si oboseala din momentul urcusului, ceea ce nu te ajuta, ci dimpotriva, sa urci urmatorul munte. Oboseala asta e bine sa ramana pe muntii urcati. Experienta capatata pe varfurile pe care ai fost pana acum ajuta, oboseala ascensiunilor trecute nu. Dar uneori nici macar experienta anterioara nu iti poate spune cum sa rezolvi situatiile neintalnite pana acum. Experienta in general se centreaza pe trecut pentru a rezolva probleme actuale si viitoare. Uneori raspunsurile nu pot fi gasite decat la fata locului, uneori nu exista retete, uneori ele trebuie descoperite. Si uneori tu esti in postura sa descoperi o reteta. Daca te uiti in cartea de bucate nu o vei gasi. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa mananci, dar in mod sigur ca sa o descoperi, trebuie sa iti fie foame. Daca iti e cu adevarat foame, nu iti mai pasa de reputatia ta de bucatar-campion, de felul in care ceilalti te pot privi daca nu reusesti sa gatesti ceva. Oricum vei incerca, poate vei reusi, poate nu, dar nu iti va pasa daca cineva te judeca. Nu mai conteaza daca tu, care esti cel mai bun bucatar, arzi mancarea. Stii sigur ca daca nu dai drumul la cuptor, nu vei manca.

Echipa cu care am urcat cel mai inalt versant din lume, fata Rupal a muntelui Nanga Parbat nu arata foarte promitator pentru multi. Chiar un alpinist de mare success in Himalaya i-a spus lui Zsolt Torok, initiatorul proiectului nostru, ca jumatate din echipa noastra nu are ce sa caute acolo. Era adevarat ca, in afara de Marius Gane, niciunul dintre ceilalti nu mai urcase nicun munte de 8000 de metri. Eu si Zsolt esuasem pe trasee clasice pe alti optmiari. Aurel nu fusese mai sus de 7000 de metri si Bruno nu depasise nivelul Carpatilor romanesti. Niciunul dintre noi nu incercase o ruta de o asemenea magnitudine. Cu toate astea, motivatia noastra era mai puternica decat CV-ul nostru. Am ales sa nu ne limitam provocarile, ci sa ne provocam limitele si am reusit.